Despre mine

Fotografia mea
Despre mine ar fi multe de spus, cum despre fiecare om sunt multe de spus. Omul este o fiinta atat de complexa incat niciodata n-o sa ajungem sa-l epuizam... Sunt o persoana careia ii place dreptatea. Sunt un spirti just, de aceea astept de la cei din jurul meu sa ma trateze cu aceeasi justete. Cred in dreptate, in dreptatea mea sau a altora... Stiu ca nimeni nu detine adevarul absolut, dar intotdeauna este bine sa asculti toate partile implicate intr-o poveste... Fiecare detine propriul lui adevar, cu timpul am invatat asta... Viata insasi e dreapta, cu mine si cu toti cei care sunt drepti cu ea... Poate am spiritul asta justitiar datorita zodiei in care m-am nascut, balanta...la mine talerele sunt intotdeauna egale... Nu pot spune ca ma ghidez dupa metoda talionului "ochi pentru ochi sau dinte pentru dinte", dar daca viata imi ofera sansa sa ma "razbun", o fac... Deci, mai pot spune despre mine ca nu ratez oportunitati... Unii spun ca sunt misterioasa, iar eu cred in misterul meu, altii spun ca sunt nehotarata, iar eu cred in mine, unii spun ca "nu se poate", iar eu cred in puterea lor, pentru ca nu exista nu pot, ci nu vreau... Cere de la viata mult, ca sa obtii cat vrei...

joi, 22 decembrie 2011

Ceausescu, Ceausescu si iar Ceausescu...

"Rasfoind" presa on line de astazi am observat ca majoritatea publicatiilor dezbat subiectul "Revolutia din '89". Fiecare isi da cu parerea despre ce s-ar fi intamplat daca...?, cine l-a omorat pe Ceausescu si pe consoarta lui? sau "ce s-a ales de noi dupa '89?" sau "ce bine era pe vremea raposatului..." Nu inteleg ce rost mai au astfel de lamentari si mustrari de constiinta astazi, la 22 de ani de la eveniment. In fiecare an in ajunul sarbatorilor aceleasi subiecte perisate, aceleasi intrebari, aceleasi titluri, de parca s-ar fi intamplat ieri si astazi ar fi subiectul de prima pagina. Nici vorba...s-a intamplat demuuult, atat de demult incat raspunsul la astfel de intrebari nu si-ar mai avea rostul.
De ce sa stim cine a tras in Ceausescu? Pentru ce? Sau de ce sa ne intrebam ce s-a ales de noi? Pentru ce sa fie pedepsit cel care a ordonat ucidereaatata timp cat inimile romanilor au batut la unison pentru aceeasi dorinta, aceea de a fi liberi. Degeaba tata Floarea din nu stiu ce sat spune ca "era mai bine pe vremea lui" sau badea Vasile din acelasi sat zice ca oamenii aveau de toate, dar atunci, in decembrie '89 TOTI v-ati dorit acelasi lucru. Ati vrut democratie, iar astazi asta aveti DEMOCRATIE., iar in democratie asa e: fiecare face ce vrea, spune ce ii pofteste inima, fara cenzura si toate cele.
Aveti ce v-ati dorit, asa ca nu e cazul sa umpleti paginile ziarelor cu scrieri despre Ceausescu sau sa ocupati spatiul emisiunilor politice cu Revolutia din '89. Ce a fost a fost. Nu inteleg de ce unora le place sa traiasca in TRECUT? Pentru ce? Este o vorba care spune "mortii cu mortii si vii cu vii", ei bine noi suntem vii si traim in PREZENT. La asta ar trebui sa ne gandim, si poate la viitor...

duminică, 17 iulie 2011

Incertitudine...

...Cu totii gresim in viata asta. Unora dintre noi li se ofeta sansa sa repare greseala, sa o corecteze, altora nu. Unii profita de sansele care li se ofeta de-a lungul vietii, altii nu. In orice gen de relatie, de prietenie, de colegialitate, de fraternitate, de dragoste se ofera o a doua, a treia, a patra, a n sansa. Cine nu da o alta oportunitate cuiva de a-si indrepta greseala  inseamna ca nu a gresit niciodata, iar asta este imposibil... Nu pot spune ca am gresit foarte mult in viata asta, dar nu pot spune nici ca nu am gresit niciodata, insa de cate ori am gresit mi s-a oferit si oportunitatea sa repar ce am facut rau. Uneori cerem o a doua sansa, alte ori nu o cerem, dar totusi ni se ofera. Profit sau nu profit?
Ei bine, asta ma intreb acum. Nu am cerut o a doua sansa niciodata pentru ca stiu ca nici eu la randul meu nu as fi oferit cuiva o alta oportunitate sa rectifice o greseala...Insa, destinul, soarta, viata nu stiu exact ce, mi-au dat sansa sa indrept anumite lucruri...iar acum se intampla la fel, doar ca nu stiu ce sa fac. PROFIT sau NU profit? VREAU sau NU vreau aceasta sansa? Oare unde ma va duce drumul asta daca merg pe el? Spre MAI BINE sau spre MAI RAU?...E prima data in viata cand am o alta sansa si nu stiu ce sa fac cu ea...totul este incert, nesigur, enigmatic...dar totusi...viata insasi e o enigma, o incertitudine, o nesiguranta. Niciodata nu stim ce ne rezerva ziua urmatoare, cum nu stiu eu acum ce imi va oferi aceasta noua incercare la care ma supune destinul, soarta, viata insasi nu stiu cine...

sâmbătă, 9 iulie 2011

Elevul Dima, gust amar...

De curand am terminat de citit "Elevul Dima dintr-a spatea" de Mihail Drumes, o carte pe care multi au citit-o in vremea anilor de liceu. Initial am crezut ca e mai mult o carte doar pentru adolescenti si ca la varsta mea (nu ca as fi vreo babaciune, dar nici la liceu nu mai sunt) nu o sa mai aiba niciun efect asupra mea. Se spune ca o carte ti se pare frumosa sau mai putin frumoasa in functie de starea de spirit in care esti atunci cand o citesti. Si poate chiar asa e. Am inceput sa citesc "Elevul Dima dintr-a saptea" intr-un moment in care treceam prin mai multe stari, o combinatie intre dorinta, durere, regret si dragoste. Am inceput sa o citesc acum vreo luna cred, intr-o zi de luni si pentru ca aveam o stare aiurea am citit in jur de 100 de pagini din care nu am inteles mai nimic. Asa ca inceputul l-am cam ratat, insa nu si finalul, care a fost unul care mi-a smuls o lacrima sau...poate mai multe. 
O dorinta de a realiza un vis maret si o iubire adolescentina sunt descrise in cuprinsul cartii. Ambele ajung sa nu se mai realizeze. Visul este inabusit de un sistem de invatamant unde "cei mari" au intotdeauna dreptate, iar iubirea remane nerealizata tot din acest motiv. Dima si Lotte, doi adolescenti care se iubesc, ar face totul unul pentru celalalt, chiar si sacrificiul suprem. O incercare esuata de a se sinucide amandoi in acelasi timp si de a fi impreuna pe tot parcursul eternitatii in loc sa realizeze acest fapt ii desparte pentru totdeauna...De ce? asta veti afla doar rasfoind si cititnd cartea...Insa viata ii pune din nou fata in fata dupa 15 ani, cand deja erau oameni maturi si cand...Lotte era casatorita si avea trei copii. Dima, insa o asteptase si o purtase in suflet in tot acest timp, de asemenea si Lotte mai pastra aceleasi sentimente din adolescenta... Dar fiindca avea o familie, un sot, copii nu poate sa fuga impreuna cu barbatul vietii ei pentru a-si realiza dragostea. 
In incheiere este infatisat Dima care isi ineaca amarul intr-un pahar cu alcool si plange...si plange...si plange...
Cam asa am incheiat si eu cartea, plangand...de ce? pentru ca aveam un sentiment ciudat, care imi aducea un gol in adancul sufletului, pentru ca nu imi doream sa mi se intample niciodata sa "pierd" pe cineva drag mie... Mi-a lasat un gust amar si totusi placut. De ce placut? Pentru ca mi-a insuflat dorinta de a lupta pentru ceea ce imi doresc cu adevarat si pentru a nu lasa sa treaca timpul fara sa am ceea ce iubesc cu adevarat. Ar fi frustrant sa realizez dupa 15 ani ca am pierdut anumite lucruri...
O carte frumoasa pe care o recomand tuturor celor care iubesc si stiu sa lupte pentru ceea ce vor cu adevarat.

sâmbătă, 5 martie 2011

Iubiri vinovate

De curand am terminat de citit "Iubiri Vinovate" (Dangerous to know) scrisa de Barbara Taylor Bradford. O carte destul de interesanta si captivanta. Mi-a placut, pentru ca autoarea reuseste sa pastreze suspansul si misterul pana spre ultimele file...
Desi este o carte care nu pune accent doar pe o poveste de dragoste, ci pe moartea unui foarte important om de afaceri si filantrop, si pe iubirile, iubitele si sotiile pe care le-a avut de-a lungul vietii, felul autoarei de a creiona povestea m-a facut sa citesc pana la sfarsit.
Pentru ca moare intr-un mod misterios si intr-un moment al vietii lui in care totul mergea perfect, fosta sotie, pe care a iubit-o si care a ramas si dupa divort confidenta sa, nu se lasa pana nu reuseste sa afle care este misterul mortii sale.
Pagina cu pagina povestea evolueaza, prinde contur si te face sa iti doresti sa citesti mai departe pentru a afla de ce un om ca Sebastian care avea totul, bani, prieteni, afaceri, pe femaia vietii lui (pe care o cunoscuse de curand) pe care planuia sa o ceara de sotie, ar putea sa se sinucida... Pentru ca da, rezultatul autopsiei a fost "sinucidere". De ce a renuntat la viata Sebastian? Veti afla doar din paginile cartii, care va garantez ca nu va va dezamagi. Aaa..va dau un indiciu: nu s-a sinucis din dragoste.

luni, 14 februarie 2011

I Hate Valentine's Day

Toata lumea stie ca Valentine's Day e o sarbatoare pur americana si ca toti englezii sarbatoresc in ziua de 14 februarie iubirea, dragostea bla bla. Iar pe ici pe colo mai exista cate o tara care a "imprumutat" aceasta zi pentru a "slavi" iubirea, pentru a da cadouri persoanei iubite, pentru a face surprize, declaratii de dragoste... Multi romani nu accepta aceasta zi pentru a sarbatori dragostea, pentru ca si noi romanii avem o zi a noastra dedicata celor indragostiti, 24 februarie...
 De ce urasc eu Valentine's Day? Pentru ca aceasta zi a "patruns" in viata mea cu muuult inainte sa fie sarbatorita la nivel national. In scoala generala, in fiecare an la ora de engleza pentru 14 februarie aveam de pregatit ceva special: o felicitare, o declaratie, cateva cuvinte acolo, pentru o persoana draga, bineinteles in engleza. Asa ca in cei 7 ani de engleza am facut la felicitari, inimioare, declaratii, incat am inceput sa urasc aceasta zi. Au fost si momente in care nu m-am "supus" si am luat 4 bineinteles, asa ca Saint Valentine's Day a devenit cea mai detestabila zi, pentru mine. Parca o si vad pe profa de engleza cum imi striga numele si ma intreaba ce am pregatit, each... Dupa ce am terminat scoala generala am crezut ca s-a terminat cu Valentine's, dar se pare ca o sa ma "urmareasca" ever :))

joi, 10 februarie 2011

Vreau sa stiu daca va place

     Nu este un pasaj din jurnalul meu...nu...este poate din "jurnalul" altcuiva. Vreau sa stiu doar daca va place...
     Aşa sunt poveştile: încep frumos, lin precum ploile senine de vară şi se sfârşesc... .
    Astăzi stiu că viaţa îţi rezervă întotdeauna surprize, uneori frumoase, alteori mai puţin frumoase. Ştiu că tot ce se sfârşeşte acum, este doar finalul unui episod al nostru, al amândorura. Când te-am văzut pentru prima data am ştiut că tu eşti persoana care mă va însoţi pe drumul vieţii, pâna cand acesta se va sfârşi pentru amândoi. Şi acum cred acelaşi lucru. Ai fost, eşti şi vei fi şi de acum înainte confidentul meu, prietenul, camaradul de viaţă, amantul, soţul, iubitul meu. Numai tu ştii că atunci când mi-e bine am nevoide de tine şi când nu mi-e bine tot de tine am nevoie.
    M-am întrebat mereu "ce e iubirea?", dar n-am ştiut să răspund până nu te-am întâlni pe tine. Acum dacă cineva m-ar întreba "ce e iubirea?" aş avea negreşit un răspuns. Iubirea eşti TU, tu cu gingaşia şi sensibilitatea ta, cu modul în care ma priveşti, ma atingi şi mă faci să mă simt femeie, mai femeie, mai importantă şi mai iubită decât celelalte. Cu tandreţea şi bunătatea ta...
    Nu ştiu de ce gândesc lucrurilea astea acum, chiar mă întreb de ce tocmai astăzi simt nevoia să ştii că te iubesc. Poate pentru că acum, mai mult ca niciodată eşti mai aproape de sufletul meu, acum poţi auzi şi simţi mai intens ce simt şi eu. Eşti aici, lângă mine, în inima mea...pana cand voi parasi, la randul meu, lumea asta .

duminică, 6 februarie 2011

Este dragostea demodata in zilele noastre?

Fiind in luna "iubirii", daca pot sa spun asa, toata lumea se gandeste cum sa petreaca ziua de Valentine's, ce cadou sa-i cumpere persoanei iubite, ce surprize sa puna la cale s. a. m.d... Mi-am amintit de o problema pe care cineva o punea acum ceva timp. Daca dragostea e domodata in zilele noastre, iar raspunsul pe care i l-am dat e urmatorul : "Eu cred asa: dragostea nu este de moda veche nici in vremurile noastre si n-o sa fie nici in alte vremuri. Din toate timpurile oamenii iubesc, au iubit si vor iubi pana la sfarsitul lumii asteia. Chiar daca unii nu recunosc, tuturor ne tresalta inima atunci cand auzim povesti de dragoste, cand vedem un film cu o poveste de dragoste fascinanta, cand ascultam o melodie de iubire, cand citim o poezie poate... tuturor ne plac lucrurile romantice, vorbele de iubire, soaptele la ureche, lucrurile care ne aduc in suflet un licarit. Toate astea inseamna ca de fapt visam, ne dorim sau poate chiar avem parte de o poveste de dragoste ca cele de "altadata".
De-a lungul timpului au existat iubiri, amoruri care mai fac furori si astazi si or sa faca mereu. Pentru ca asa suntem noi, oamenii, oricat de mult am spune ca "iubirea e demodata" sau ca nu exista, in adancul fiintei noastre exista o speranta ca vom intalni "acea" iubire ca-n povesti...
Nu cred ca exista persoana pe lumea asta care sa nu fi simtit macar o data fluturi in stomac atunci cand l-a vazut pe baiatul sau pe fata care-i place...sau ca nu a tresarit niciodata cand privirea i s-a intersectat cu a celuilalt...
Din totdeauna au existat iubiri patimase, amoruri, pasiuni inflacarate si dorinte arzatoare. Si vor exista ever. Asa ca eu cred ca dragostea nu este de moda veche. E chiar o moda ;)"  Voi ce credeti?

vineri, 4 februarie 2011

Barbatul fatal

Cum e "barbatul fatal"? Pai e acel baietas care face orice ca sa iasa in evidenta pentru a "agata" ceva, pardon cuceri. Acela care te pasaie atunci cand treci pe langa el, ca poate nu l-ai vazut mai de departe, de parca ai fi chioara, sau el de parca ar fi de "neobservat". Imbracat cu tricoul mulat, cu brand-ul (firma) la vedere, inscriptii sclipicioase pe partea din fata a bluzitei, geaca larg deschisa, cu firma la vedere da?, blugi cel mai scump si opulent model si pantofi alb. Adevarul e ca...un asemenea "barbat" nici n-ai cum sa nu-l observi pe strada. Sau daca esti putin mai "norocoasa" dai peste cel care te claxoneaza. Cu geamul lasat, cu manelele la maxim, Guta pe sistem, iar daca n-ai auzit claxonul, scoate capul pe fereastra si striga: "pasarica", "frumoaso", "scumpo", "papuse" dulcegarii d-astea de doi lei. "Barbatul fatal" este acela care te saluta pe strada, chiar daca nu te cunoaste, care iti face "complimente" cand treci pe langa el, chiar daca nu te cunoaste, care te striga "pe nume", chiar daca NU stie numele tau.
Sunt 2 tipuri de barbati "fatali"
Acela care isi petrece valorosul sau timp la sala. Ca mai apoi sa isi puna tricoul mulat pentru a se arata in toata splendoarea lui. Acela dupa care toate fetitele de liceu isi intorc privirea si dau suav din gene ;;). Dar acestor tip de masculi nu le plac aceste fetiscane, nuuu, lor le place sa cucereasca, sa domine, sa posede, sa aibe, ca niste masculi feroce ce sunt, adica sa pasaie...ca asta inseamna sa cuceresti, nu?
Si acela care isi petrece valorosul sau timp la sala de mese, care tot cu faimosul tricou mulat, pantofii alb si brand-ul la vedere incearca sa "cucereasca". Dupa acest tip de macho nu prea intoarce nimeni capul, daaar are si el cu ce, ca vorba aia e baiat valabil. Scoate telefonul ultimul model, pune maneaua, Salam pe sistem, gagicile intorc privirea. Apoi arata cash-ul, fetitele la picioarele lui..
Sau nu e asta barbatu ideal? Nuuuuu??? Cum nu??? Va rog nu-mi stricati mitul barbatului "fata(L)"...

Maine va spun despre "fatalul virtual". Cum care fatal virtual? Ala care te "aposteaza" pe Facebook, pe Hi5...cum nu-l stiti? Ala care trimite mesaje cu "frumoaso", "draguta", "dulce"...hai a aflati maine despre el...Ca ori va spun tot, ori nu va mai spun?

Amintiri...

Clip-ul asta zace de ceva vreme prin pc-ul meu. L-am gasit acum ceva timp si m-a cuprins melancolia...melancolia anilor ce au trecut...
video

vineri, 31 decembrie 2010

"Bilant" pe 2010

La final de an, fiecare tragem linie si vedem cam ce am castigat, ce am pierdut, ce am invatat, ce mai aveam de invatat, ce am vazut si ce mai aveam de vazut in anul care se incheie. Vedem ce ne-a adus bun, ce ne-a adus rau si facem asa un rezumat, un fel de "concluzie" de final de an.
Hm..pentru mine anul 2010 a fost unul cu urcusuri si coborasuri, cu prapastii si piscuri inalte, daca pot sa zic asa. A inceput prost, deoarece chiar in primele zile ale anului am primit vestea unui deces nesperat, care pot sa spun ca a fost un soc pentru mine. A continuat relativ bine, insa pe toata durata anului s-au simtit reminiscentele inceputului de an. Am avut parte si de multe dezamagiri anul asta, dar nu-mi pare rau (ba imi pare) pentru ca eu cred ca tot ceeea ce ni se intampla e consecinta faptelor noastre. Probabil si eu am dezamagit la randul meu, chiar daca nu mi s-a reprosat asta. 
S-au intamplat si destule lucruri bune, frumoase, dar nu ma apuc sa le enumar acum. Cred ca tuturor ni s-au intamplat multe lucruri, am castigat, am pierdut, am ras, am plans, am iubit, am urat, am cazut, ne-am ridicat si am mers mai departe, mai pe scurt : am trait.
In 2011 vreau sa mi se implineasca o dorinta pe care o am de vreo doi ani. Bine de doi ani m-am hotarat sa transform dorinta in realitate, e o dorinta mai veche. Anul asta nu s-a realizat pentru ca am fost plecata din tara la momentul la care trebuia sa fiu "acolo" dar in 2011 nimeni si nimic nu ma va impiedica sa ajung unde imi doresc.
Iar voua, doresc ca 2011 sa va aduca tot ce voi va doriti, sa fiti iubiti si fericiti alaturi de cei dragi. Happy New Year!

joi, 23 decembrie 2010

Iata,(nu) vin colindatorii!

La voi au venit colindatorii? Ca la mine n-au venit... .Traditiile se pierd, iar in timp sarbatorile de iarna or sa devina si mai sterse si mai comerciale decat sunt acum. Pai, 'pe vremea mea' ne strangeam o multime de copii si mergeam la colindat din poarta in poarta, cantam si chiuiam de rasunau ulitele satului, asta la tara. Iar pe la oras se mai gaseau cate 2-3 "cete" de copii care sa vina sa ureze din usa in usa. Insa an de an au venit mai putini, si mai putini, si mai putini, pana cand n-a mai venit nimeni...

Habar nu am ce credeti voi dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi... dupa cum spune cantecul de mai jos...

joi, 16 decembrie 2010

Prea multe cereri

 Azi am avut niste nervi de nu va inchipuiti. Un car de nervi. Ce un car? O remorca...de nervi. Am vrut sa ma inscriu la un concurs pe Facebook. Pentru a ma inscrie trebuia sa il am la prieteni pe organizatorul concursului. Dar cum sa-l adaug? Cand am peste 4900 de prieteni L-)... si de fiecare data imi aparea mesajul "ne pare rau, insa nu mai puteti adauga noi prieteni, inainte de a sterge cativa inainte". Dar cati sa mai sterg? Am incercat sa mai elimin din ei...insa paginile se incarcau...pfff ingrozitor de greu...de ma apucau si mai rau nebuniile. In fine, nu mai are rost sa descriu starea...ideea e ca 'prea multi prietenii pe facebook dauneaza grav sanatatii mele mentale' si ca sunt blocata intre cereri. Adica facebook-ul meu se incarca foarte greu. Si pe langa cererile astea de prietenie, mai sunt si invitatiile la jocuri. Lasati-o frate mai usor cu jocurile astea si cu cererile...incepeti cu ofertele :)). Nu, glumesc (sau deja aberez, din lipsa de somn probabil). Ce vreau eu sa spun e ca am cereri pe care nu pot sa le accept pentru ca numarul maxim de prieteni e 5000 si pe langa asta nici nu pot sa adaug prieteni noi (adica sa invit eu) pentru ca iar apare mesajul de mai sus. Eachhhh...life is a beach....i'm just playing in the sand ;)


aaaa intr-un final m-am inscris si la concurs... cine vrea sa ma ajute sa castig sa dea like aici.

miercuri, 15 decembrie 2010

Oameni limitati

Zilele trecute cand stateam eu postata in fata pc-ului la o ora tarzie din noapte (nu stiu cat de relevant e :D), am dat peste un fragment dintr-o emisiune in care se vorbea despre bloguri, bloggeri si alte chestii de genul asta. La un moment dat cineva a emis ideea ca cei care isi posteaza pozele pe site-uri de socializare gen hi5 (cred ca putem include si facebook-ul aici, ca tot cam pe acolo e) nu au ce sa spuna pe un blog. . Hellooo!!! Ce idei sunt astea? Oricine care poate vorbi are ceva de zis. Fie ca este bine sau nu. Fie ca este o prostie, un adevar, un neadevar, un lucru inteligent sau mai putin inteligent. O ideea pe care o acceptam sau nu. Desi multi dintre noi ne autointitulam ca fiind moderni, deschisi la nou, inovativi, in realitate suntem foarte inapoiati si ingusti la minte. De ce trebuie neaparat sa-i catalogam pe ceilalti prin prisma faptului ca isi posteaza pozele pe hi5, de exemplu? Aaaa...adica daca ai poze pe hi5 esti automat "piti", cocalar, necioplit, needucat, incult si nu poti avea opinii pertinente sau...impertinente despre un subiect sau altul. De multe ori aud ca cine isi pune pozele pe site-uri de socializare nu are cum sa fie si destept. De ce nu? Pentru ca s-a pozat in diverse ipostaze? L-)
Bine oamenii se grabesc sa traga concluzii si atunci cand te vad pe strada sau in diverse locatii si daca esti frumos, dragut, prezentabil esti automat si incult. De ce conceptia asta? Pentru ca defapt cei care judeca nu stiu mai nimic, sunt inchisi in propia lor minte si nu pot vedea dincolo de ceea ce ei nu vor fi niciodata.
Bine...recunosc ca 'fiecare padure are uscaturile ei', dar de ce sa generalizam? de ce sa ne dam cu parerea inainte de a cunoaste? Poate din cauza faptului ca multi oameni sunt prea "incuiati" si nu cred ca vor gasi vreodata cheia aia cu care sa deschida usa pentru a lasa pareri, idei, mentalitati sa patrunda in mintea lor.

11 fotografii care au facut istorie

1.Kevin Carter a reusit sa imortalizeze in sudul Sudanului imaginea care i-a adus premiul Pulizer, dar si moartea. Fotografia surprinde un copil firav, cazut la pamant din cauza foamei, a carui moarte era asteptata si urmarita din apropiere de un vultur, pozitionat in spatele copilului. Aceste imagini ingrozitoare l-au afectat foarte mult pe fotograf, care la putin timp dupa castigarea premiului s-a sinucis.


2. La data de 1 februarie 1968, fotograful Eddie Adams de la “Associated Press” reuseste sa surprinda acest cadru. In Vietnam, Nguyen Ngoc Loan, seful politiei locale il executa pe prizonierul Nguyen Van Lem. Un an mai tarziu Eddie Adams primeste premiul Pulitzer pentru aceasta fotografie. De asemenea exista si o inregistrare video a scenei, insa poza facuta de Eddie a fost considerata mult mai sugestiva.
3. Omayra Sanchez avea 13 ani cand vulcanul Nevado del Ruiz a erupt. Aceasta a fost prinsa intre daramaturile propriei case si a stat timp de 3 zile in apa care ii ajungea la nivelul gatului. Fotoreporterul Frank Fournier a surprins acest cadru cu cateva ore inainte ca aceasta sa moara. Desi anuntate de reprezentantii de la Crucea Rosie, autoritatile nu au putut interveni in timp util, iar decesul s-a produs din cauza hipotermiei.



4. O fotografie care a reusit sa atraga atentia lumii intregi, il surprinde pe Hector Peterson, in varsta de 13 ani, cum moare in bratele lui Mbuyisa Makhubo, dupa ce a fost impuscat de un politist la data de 16 iunie 1976 in timpul revoltei din Soweto, Africa de Sud. Poza a fost facuta de Sam Nzima.



5. “New York Construction Workers Lunching on a Crossbeam” este una din fotografiile celebre ale lumii, fiind facuta in timpul construirii GE Building din Rockefeller Center in 1932. Fotograful Charles C. Ebbets a imortalizat imaginea la data de 29 septembrie 1932 si a fost publicata la 2 octombrie acelasi an, in New York Herald Tribune. Imaginea a fost surprinsa de la nivelul 69 al cladirii!




6. Fotografia reprezinta momentul in care sergentul american a aflat ca in sacul de langa el se afla cel mai bun prieten al sau. Acesta a fost ucis in timpul razboiului din Golf din 1991, in urma unui schimb de focuri. Fotografia a fost facuta de David Turnley, insa la scurt timp dupa aparitia sa a fost restrictionata de Pentagon.




7. Un personaj extrem de controversat, Albert Einstein nu s-a rezumat doar la fizica, domeniul in care a reusit sa modifice principiile universal acceptate pana la el. A oferit umanitatii si una din cele mai amuzante poze care il infatiseaza, aceasta fiind de atunci o muza chiar si pentru diverse imprieuri pentru tricouri. Poza a fost facuta la data de 14 martie 1951 de Arthur Sasse.



8. Portretul primului ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, a devenit celebru in toata lumea. Acesta a fost suprins in timpul unei vizite oficiale in Ottawa. Autorul fotografiei este Yousuf Karsh, nume devenit celebru tocmai datorita acestei poze. Se pare ca portretul lui Winston Churchill este cea mai reprodusa fotografie din istorie. Ilustratia primului ministru a aparut si pe coperta revistei Life.
9. Fotograful american Richard Drew a surprins o imagine din timpul atacurilor teroriste de la Wolrd Trade Center, care a socat intreaga planeta. A reusit sa imortalizeze pe cineva care din cauza panicii s-a aruncat in gol de la etajele superioare ale cladirii.
10.Celebrul portret de fata afgana, aparut in 1985 pe coperta National Geographic Magazine. Istoria acestei fete si a portretelor sale a facut inconjurul lumii atunci cand a fost regasita de o echipa de fotografi in 2002. Recunoasterea ei s-a facut pe baza analizelor irisului.
11.Philippe Halsman crea in 1948 celebra fotografie Dali Atomicus prin care omagia recentele descoperiri ale fizicii atomice si pe marele Dali cu pictura sa Leda Atomica (ce poate fi vazuta in dreapta fotografiei intre cele 2 pisici, neterminata la acea vreme).
Vorbim de anul 1948, cand mijloacele fotografice de astazi nu existau, asadar pentru a obtine aceasta compozitie suprarealista s-a muncit timp de 6 ore si a fost nevoie de 28 de sarituri ale lui Dali si o armata de asistenti aruncand pisici infuriate si apa.