În ţara în care, conform statisticilor, la fiecare patru ore un român îşi pierde viaţa într-un accident auto, o ştire despre doi oameni care au murit pe loc în urma unui astfel de eveniment este imediat absorbită în realitatea informaţiei seci.
Cele 6.746 de accidente grave petrecute în primele nouă luni ale anului, soldate cu 1.448 de victime, fac şi din 2014 un an negru. Negru, cumplit de negru, este şi pentru familia Micu, văduvită într-o singură zi de doi dintre membrii ei, decedaţi de Moş Nicolae, exact când se întorceau de la cumpărăturile pentru Sărbători. Soţii Constantin şi Mihaela Micu, de 40, respectiv 38 de ani, rezolvaseră treburile şi reveneau acasă, în Mioveni, când maşina în care se aflau alături de fiica lor, Alina (13 ani), a fost izbită în plin de un bolid BMW ce circula cu peste 100 de kilometri la oră.
Mihaela a murit pe loc, Constantin a mai trăit până la sosirea unităţilor de descarcerare, iar Alina şi-a pierdut cunoştinţa, fiind transportată de urgenţă la un spital din Bucureşti, cu plăgi multiple. Şoferul bolidului, Alexandru Adelin Popa, un tânăr de 21 de ani, din Mioveni, a scăpat cu răni superficiale, fiind chiar în stare să dea declaraţii pentru echipele de televiziune sosite la faţa locului.
Mai grav rănit a fost prietenul său, care- i stătea în dreapta, acesta având, se pare, ambele picioare rupte. Un fir pe care, cu mici modificări, l-aţi mai auzit de nenumărate ori şi la capătul căruia stă un fapt care se înfige în statistică precum glonţul în carne: încă doi copii minori au rămas fără părinţi, căci soţii Micu aveau şi un băiat de 11 ani, Marian, care alesese să stea acasă în loc să meargă cu ei în oraş.
Viaţa copiilor a fost schimbată într-o secundă şi va fi de acum creionată în cu totul alte culori. Familia face front comun în jurul lor, în timp ce îşi plânge morţii, dar, printr-o răsturnare de situaţie unică, e pusă şi în faţa unei posibilităţi pe care o refuză cu vehemenţă: aceea de a-i da pe Marian şi pe Alina spre adopţie familiei şoferului ucigaş.
«Vrem să le creştem noi copiii...»
Ideea adopţiei a încolţit în mintea familiei lui Alexandru, care se află internat la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Argeş (rănile nu impuneau acest lucru, dar doctorii au decis investigaţii medicale suplimentare după ce tânărul a acuzat dureri puternice de cap) imediat ce a aflat că decesul soţilor Micu a lăsat orfani doi copii. Rudele şoferului vitezoman povestesc că acesta este ros de remuşcări şi se gândeşte doar la fetiţa rănită şi la fratele care îi aştepta să vină cu cadourile de la Moş.
“Alexandru este în stare de şoc, se gândeşte doar la copii. Nu-şi aminteşte nimic, s-a trezit când a venit poliţia. Ştie că cei doi au murit şi regretă foarte mult, doar la copilaşi îi e gândul, la cum să-i ajute. Şi el este rănit la cap, dar singura sa grijă este pentru copii... Noi am vrea să-i şi înfiem, dacă este cazul”, a declarat pentru Libertatea Ramona Popa, o rudă apropiată a şoferului vinovat, sosită la spital să-l viziteze pe Alexandru. Că acesta are cu adevărat remuşcări e greu de spus, cert e că familia lui i-ar vedea pe Alina şi pe Marian adoptaţi, deşi traiul în asemenea condiţii ar fi cel mai probabil insuportabil, în primul rând pentru cei doi copii.
De altfel, nu este prima dată când Alexandru Popa dă astfel de emoţii familiei lui. În 2012, el a mai fost implicat într-un accident rutier soldat cu morţi. Atunci, împreună cu alţi tineri a organizat o cursă ilegală de maşini, care s-a soldat cu moartea unuia dintre participanţi. Alexandru a scăpat de consecinţe, pentru că poliţia nu a putut demonstra că era vorba despre o cursă. De această dată, Inspectoratul de Poliţie Argeş a demarat o anchetă pentru stabilirea cauzei accidentului, pe numele lui Alexandru Adelin Popa fiind deschis un dosar de vătămare corporală din culpă.
Scurtul drum către disperare
La auzul propunerii ca familia lui Alexandru să-i adopte şi să aibă grijă de cei doi copii, rudele victimelor, adunate pentru pregătirile de înmormântare, ce are loc azi, în satul Oarja, de unde erau soţii Micu, au explodat, pline de indignare.
“Ce să facă?! Să ia copiii? Da’ ce, noi nu suntem aici, noi ce facem? Nu suntem noi familia lor, cum să lăsăm bunătate de copii pe mâinile străinilor? Nici măcar nu ne-au spus că le pare rău, să ne zică ceva. Marian şi Alina au avut mamă şi tată, şoferul ăsta o fi având şi el părinţi, cum de nu îşi cer iertare pentru ce s-a întâmplat? Nu că asta mi-ar aduce fiul înapoi, sau nora...”, izbucneşte Maria Micu, mama bărbatului ucis. Lângă ea, cuscra, mama Mihaelei, care se afla internată pentru probleme cu spatele când a aflat că fiica ei a murit, începe să plângă, ridicând pumnii către o persoană imaginară.
“Mi‑a omorât fata, cum să le dau eu nepoţii?! Eu vreau să se facă dreptate, criminalul ăsta nici nu mai trebuia lăsat pe stradă, să condumarţi că, după ce a avut ăla, carnetul, oprit”, spune Gherghina Chiriţă, în corul de voci care cere să se facă dreptate. Familie numeroasă şi foarte închegată, deşi cu posibilităţi materiale modeste, familia Micu e de acord în privinţa adopţiei: “
Vreţi să luaţi copiii? Nu vi-i dăm!”.
După înmormântare şi după ce vor începe să vadă ce este de făcut, vor decide care dintre ei îi va lua pe Alina şi pe Marian, dar în nici un caz nu îi vor lăsa pe mâini străine. Una dintre surorile Mihaelei, care urma să-şi aniverseze ziua de naştere peste zece zile, spune că va lua la ea copiii. Pentru moment, familia Micu nu s-a decis dacă va cere despăgubiri, dacă va acţiona în vreun fel pe cale legală. Vrea ca poliţia să-şi facă treaba.
Oamenii din sat, care umplu până la refuz capela în care cei doi soţi sunt aşezaţi unul lângă celălalt, la fel de aproape cum au stat încă de când erau copii, dau glas unor cuvinte foarte puţin prozaice, care se scurg în vremea rece şi ploioasă:
“Tot ar trebui să facă ceva. Poate măcar un fond, un depozit...”. Soţii Constantin şi Mihaela Micu sunt îngropaţi astăzi, în cimitirul din Oarja, în două cavouri puse la dispoziţie de rude. Mihaela are în picioare perechea de cizme pe care o cumpărase chiar în ziua în care a murit.
Preotul, cel mai bun prieten al soţilor Micu
Preotul Mircea Pană, cel care oficiază slujba de înmormântare a foarte bunului său prieten Constantin Micu şi a soţiei acestuia, Mihaela, spune că ar fi trebuit să petreacă împreună Crăciunul, ca în fiecare an. Povesteşte că Constantin era “
pur şi simplu un univers, era un om extrem de bun, sufletul comunităţii. Şi Mihaela la fel”.
Rămân multe lucruri în urma lui, spune preotul, însă copiii sunt realizarea lui.
“Alina e o fată tare bună, dar Marian moşteneşte pasiunea tatălui lui pentru apicultură, vara asta nici nu a mers în vreo tabără, a preferat să lucreze cu noi, la stupi”. De ceva vreme, Constantin era şomer, dar urma cursuri de tinichigiu auto, doar soţia lui lucrând la o fabrică în Mioveni.
