luni, 6 august 2012

Primul telefon mobil

Va mai aduceti aminte care a fost primul telefon mobil si cum aratau ele cand au aparut ????
Eu am avut un Sony Ericsson A1018 parca pentru ca nu am gasit Nokia 5110 uffff ce telefoane.
Tu ce telefon ai avut????


Uitaţi de smartphone-uri şi de tablete! Astăzi, EVZ vă reaminteşte de telefonul pe care îl aveaţi prin buzunare în urmă cu zece ani, când 3310 sau E700 făceau legea, iar jocul Snake II devenise o ocupaţie full-time.

Vă prezentăm azi topul telefoanelor mobile care au făcut ravagii pe piaţa din România în primii ani ai tehnologiei GSM.
Nokia 1100. Cel mai bine vândut telefon mobil din istorie a făcut carieră şi în România. Apărut pe piaţă în 2003, gadgetul i-a atras imediat pe utilizatorii celebrului 3310, datorită asemănărilor dintre cele două modele, într-o perioadă în care ecranele color şi telefoanele cu cameră foto erau deja de ceva vreme pe piaţă.
Samsung E700. În ciuda preţului foarte ridicat, telefonul produs de compania sud-coreeană a atras mulţi români, în special pentru designul inovator, cu două display-uri (n.r. - câte unul pe fiecare parte a clapetei). Prezent pe piaţă din 2003, E700 avea 9 MB spaţiu de stocare, o cameră foto de 0.3 megapixeli şi cântărea 85 de grame.
Nokia 6310. Modelul preferat al oamenilor de afaceri din prima jumătate a anilor 2000, având o agendă uriaşă şi o baterie "nemuritoare".
Ericsson T28. Produs prima oară în 1999, T28 era cel mai subţire şi mai uşor telefon al vremii, cântărind doar 81 de grame. Spre deosebire de celelalte telefoane celulare, T28 avea o antenă fixată în exterior, dar şi o clapetă foarte rezistentă. Dezavantaje: displayul minuscul şi preţul ridicat.
Alcatel OT-311. Simplu, eficient, ieftin şi aproape indestructibil. Cu toate că era cam urâţel, modelul producătorului francez a intrat în topul vânzărilor în 2001.

Nokia 3310. Modelul stâr­neşte nostalgii printre români. Poate cel mai răspândit model în România din primii ani ai mileniului trei, 3310 propunea un design compact, cu o greutate de 133 de grame şi un display monocrom de 84x48 de pixeli.
Accesibil tuturor, produsul cu care compania finlandeză a dat lovitura pe piaţa mondială (n.r. - 136 de milioane de bucăţi vândute) avea o serie de facilităţi trecute cu vederea până în 2000: calculator, cronometru, permitea trimiterea de SMS-uri de 459 de caractere şi patru jocuri, printre care celebrul Snake II.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu