O tânără de 21 de ani din India este căsătorită cu cinci fraţi.
Potrivit tradiţiilor locale,
odată ce s-a căsătorit cu unul dintre
bărbaţi, ea a fost nevoită să se mărite cu toţi. În prezent, cele şase
persoane, alături de un copil, locuiesc într-o singură cameră, fără
paturi.
Ei trăiesc într-un sat din nordul Indiei, considerându-se o familie fericită, femeia culcându-se cu un bărbat diferit în fiecare seară. Mai mult, Rajo nu ştie al cui este primul lor copil, Jay, un băieţel de doar 18 luni.
„La început a fost puţin ciudat, dar nu favorizez pe niciunul. Mama mea a fost de asemenea căsătorită cu trei fraţi şi când m-am căsătorit ştiam că trebuie să îi accept pe toţi de soţi. Mă culc cu ei pe rând. Nu avem paturi, doar mai multe pături pe podea. Primesc mai multă atenţie decât majoritatea soţiilor”, a declarat femeia.
Guddu, primul dintre soţi, în vârstă de 21 de ani, povesteşte că a fost primul cu care s-a căsătorit, în urmă cu patru ani. El spune că toţi cei cinci bărbaţi întreţin relaţii sexuale cu femeia, dar nimeni nu este gelos, considerându-se o familie mare şi fericită.
Tinerii au participat la o căsătorie Hindu aranjată, primul soţ fiind considerat cel oficial. Cu toate acestea, potrivit tradiţiilor satului în care locuiesc, Rajo a fost nevoită să se căsătorească ulterior cu restul fraţilor, Bajju, 32, Sant Ram, 28, Gopal, 26, şi Dinesh. Cu ultimul dintre soţi s-a căsătorit în cursul anului trecut, în momentul în care Dinesh a împlinit vârsta de 18 ani.
Tradiţia provine dintr-o formă istorică de organizare a familiei, numită poliandrie, în care o femeie poate să se căsătorească în același timp cu mai mulți bărbați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu