Americanii le spun “bullies” (la singular “bully)... ii intalnesti peste tot, din primii ani de scoala pana in ultimii ani de cariera. Sunt acei colegi, multi aflati in pozitii de conducere, care, prin comportamentul lor, afecteaza moralul, eficienta, chiar si sanatatea celorlalti. Sunt agresivi, egoisti, omniscienti, aroganti. Pentru companii, prezenta acestor bullies inseamna productivitate scazuta, costuri mai mari, profit mai mic, imagine negativa.
La sedinta de dimineata, Ionescu de la Finante ii intrerupe constant pe ceilalti. Isi bate joc de ideile lor, pentru ca “el stie intotdeauna mai bine”, chiar daca se discuta despre cu totul altceva decat despre finantele companiei. Popescu de la Marketing tipa toata ziua la subalterni, cu pauze scurte, cat sa perie de scame costumul sefului cel mare. Georgeasca de la HR stie tot despre toata lumea, iar unde lipseste informatia, debordeaza imaginatia.
Desi par firi diferite, Ionescu, Popescu si Georgeasca au ceva in comun: toti fac parte din categoria bullies, acei colegi toxici care ne fac viata un calvar. “Bullies la locul de munca au existat dintotdeauna, dar abia recent specialistii au inteles cat de mult rau pot provoca acesti oameni companiilor. Exista studii care arata ca aceste persoane sunt responsabile, in mare masura, de scaderea productivitatii, de cresterea absenteismului si, implicit, de micsorarea cifrei de afaceri”, spune Laura Voica, specialist in resurse umane in cadrul companiei de profil HPDI.
Mai precis, specialistii sunt de comun acord ca prezenta colegilor toxici in organizatii poate duce la reducerea eficientei, scaderea moralului si loialitatii angajatilor, cresterea costurilor datorate recrutarii si reconversiei profesionale, efecte negative asupra imaginii organizatiei sau costuri indirecte generate de timpul suplimentar petrecut de oamenii din companie (in general departamentul HR) pentru a rezolva situatiile conflictuale.
8 tipuri de bullies
Anton Hout, fondatorul OvercomeBullying.org, identifica opt tipuri de agresor la locul de munca:
1. Istericul. Acesta este cel mai usor de recunoscut tip de bully la locul de munca. tipa la toata lumea, este mereu nemultumit de ceilalti, desi, in afara de crizele de isterie, el nu face mai nimic. Scopul lui este de a-si umili colegii, spre propria-i satisfactie.
2. Sarpele cu doua capete. Este cel care, in fata, te asigura de prietenia si de loialitatea lui. Critica sefii si te indeamna sa faci la fel, tragandu-te de limba. Imediat ce i-ai intors spatele, se va grabi sa dea barfa mai departe si sa-ti distruga reputatia. Urmatorul pas va fi sa-si asume munca ta.
3. Criticul neobosit. Obiectivul principal: desfiintarea increderii in sine a celorlalti, prin critici constante si nejustificate. Nu se va odihni pana nu va fi sigur ca a ucis definitiv credibilitatea “tintei” sale. Acest tip de bully va merge atat de departe incat va falsifica documente sau va crea dovezi pentru a periclita imaginea altor colegi.
4. Gardianul. Este genul de personaj care se transforma intr-un tiran imediat ce i se dau in grija anumite obiective sau resurse logistice. El este stapanul absolut al hartiei de imprimanta, al paharelor de plastic pentru water-cooler, al fiselor de cafea, al usii de la intrare daca el e pus acolo s-o pazeasca. Nimeni nu trece de el si nimeni nu are acces la resursele ce i se cuvin, daca gardianul nu este intr-o zi tocmai buna.
5. Vedeta. Cauta sa fie in centrul actiunii in orice moment. Vedetele sunt regii si reginele dramelor, tot ceea ce li se intampla, indiferent cat de banal, are proportii apocaliptice si asta pentru a cersi simpatie din partea celorlalti. Aceste persoane au, de asemenea, dorinta „prieteneasca” de a afla cat mai multe informatii despre colegii lor pentru a le folosi mai tarziu impotriva acestora.
6. Indispensabilii. Da, se crede indispesabil companiei si asteapta recunoastere pentru absolut tot ceea ce face, chiar daca activitatea respectiva intra oricum in fisa postului. Indispensabilii vor bate cu pumnul in masa ca lucrurile sa se intample asa cum vor ei chiar daca exista si alte solutii mai bune. Ei se opun automat la ideile altora si vor face tot posibilul pentru ca acele idei sa nu se implementeze.
7. Guru. In general, acesti bullies sunt experti in zona lor de nisa. insa pe cat sunt de pregatiti tehnic, pe atat de mult le lipseste inteligenta emotionala. Se considera superiori colegilor, drept urmare nu se gandesc in ce mod ii vor afecta pe ceilalti actiunile lor, nu iau in considerare faptul ca pot gresi si nu-si asuma responsabilitatea pentru nimic. in plus, pentru ca acesti tirani se simt mai presus de ceilalti, considera ca regulile nu li se aplica si lor.
8. Sociopatii. Inteligenti si carismatici, sociopatii sunt cei mai periculosi dintre colegii toxici. Motivul: le lipseste empatia si, in acelasi timp, sunt experti in manipularea emotiilor altora, in scopul de a obtine ceea ce doresc. Sociopatii ajung adesea in pozitii de conducere in cadrul companiei, ceea ce amplifica riscul asupra colegilor si organizatiei.
Solutii pentru companii
Cea mai buna aparare pe care o poate avea o companie impotriva agresiunii la locul de munca este o politica clar formulata, care interzice orice tip de comportament agresiv, sustin specialistii in resurse umane. Iata cateva componente pe care fiecare politica impotriva comportamentului agresiv ar trebui sa o aiba:
- O definitie clara pentru ceea ce este considerat agresiune - impreuna cu o lista a unora dintre comportamentele reale care corespund definitiei.
- O modalitate in care angajatii pot raporta actele de agresiune, inclusiv orientari cu privire la ce sa faca atunci cand agresorul este chiar managerul.
- O explicatie detaliata a procesului de reclamatii si de investigare care va avea loc.
- O clauza care sa nu implice represalii, clauza care sa ajute angajatii sa se simta in siguranta cu privire la raportarea comportamentului problema si o lista cu consecintele incalcarii regulilor anti-agresiune.
Sursa foto: mom.girlstalkinsmack.com
sursa: http://stiri.acasa.ro.