joi, 15 martie 2012

Unde esti tu Tepes Doamne....?

Drama minorei violate de părinţi: "Mama mi-a promis un telefon mobil dacă fac sex cu tatăl vitreg"


Părinţii şi-au transformat copilul în sclavă sexuală şi au pozat-o şi filmat-o ca într-un film de groază.
MAMA
Carmen Munteanu a fost săltată de poliţişti. E greu presupus cum va explica ceea ce a făcut
Sursa: Adrian Pîclişan

Adrian Munteanu şi soţia sa, Carmen, au fost reţinuţi, marţi, pentru 29 de zile, acuzaţi de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi rele tratamente aplicate minorului. Cei doi riscă 15 ani de puşcărie.
Muncă de lămurire cu dulciuri oferite cadou
În dosar apar declaraţii halucinante. Victima, o fată naivă ca orice copil de 13 ani, povesteşte cum propria mamă a oferit-o pe tavă soţului ei.
"În septembrie sau octombrie, am plecat împreună cu mama mea şi cu tatăl meu vitreg la o garsonieră pe strada Albăstrelelor din Reşiţa. Acolo, mama mi-a promis un telefon mobil, ceas şi dulciuri, dacă sunt de acord să întreţin un raport sexual cu tatăl meu vitreg, lucru pe care l-am refuzat. În următoarele zile, mama a adus în repetate rânduri acel subiect în discuţie, promiţându-mi acel telefon pe care ştia că mi-l doresc foarte mult. Într-un final, am acceptat propunerea. (...) Mama mea a intrat cu mine în baie, m-a pus să fac un duş după aceea mi-a ras părul pubian cu o lamă. Apoi a făcut sex cu tatăl meu vitreg în prezenţa mea. După câteva minute, tatăl meu vitreg a întreţinut şi cu mine un raport sexual, fără să folosească forţa. M-a ameninţat că, dacă află cineva, eu voi ajunge la casa de copii şi el la puşcărie. Menţionez că a fost primul raport sexual din viaţa mea".
El spune că doar schimba partenerele
Relaţiile sexuale au durat patru luni. În luna octombrie, femeia a plecat la muncă în Austria, unde îngrijea nişte bătrâni. În tot acest timp, Adrian Munteanu şi-a siluit în repetate rânduri fiica vitregă, filmând actele sexuale şi trimiţându-le, pe internet, soţiei sale.
Adrian Munteanu, are 30 de ani şi, în faţa anchetatorilor, s-a declarat swinger. El susţine că "practic ceea ce se numeşte swing, adică raporturi sexuale între cupluri cu schimbarea partenerului". Adrian Munteanu s-a căsătorit în urmă cu 9 ani cu Carmen, pe când el avea 21 de ani, iar femeia 31. Au împreună o fetiţă de 7 ani.
Tremura când auzea numele mamei
După 4 luni în care a fost jucăria sexuală a propriei mame şi a soţului acesteia, fata a reuşit să fugă de acasă.
"Pe 31 decembrie a venit la mine, povesteşte bunica maternă. Fugise de acasă, după ce fusese trimisă să cumpere pâine. Mi-a spus că ea nu se mai întoarce acasă şi abia după două zile şi-a făcut curaj să ne povestească, mie şi unchilor ei, ce i s-a întâmplat. Imediat am anunţat poliţia".
Unul dintre unchii fetei relatează că sora sa şi-a căutat fiica abia după trei zile. "A sunat după trei să întrebe dacă este la noi. Ea nu putea vorbi cu mama ei, ori de câte ori auzea numele ei, începea să tremure şi să plângă", povesteşte bărbatul.
"Mama mi-a promis un telefon mobil, ceas şi dulciuri dacă sunt de acord să fac sex cu tatăl vitreg.“
MINORĂ ABUZATĂ SEXUAL DE PROPRIII PĂRINŢI

CONŞTIENTIZAREA RĂULUI
Ce se întâmplă în mintea unui copil abuzat
Din ianuarie, adolescenta abuzată face consiliere psihologică. Abia după două luni din momentul evadării, fata a înţeles exact ce i s-a întâmplat. Psihologii explică faptul că aceasta se afla în transă, nefiind capabilă să îşi explice atrocităţile la care era supusă.
"Copilul a înţeles până la urmă gravitatea situaţiei, a priceput dimensiunea abuzului la care a fost supusă. Copilul se simte folosit. Trăieşte frustrarea că acel cineva care trebuia să o aibă în grijă i-a oferit exact opusul", explică Virgil Pop, directorul DGASPC Caraş Severin.
AU ADEMENIT-O ÎN PÂNZA LOR DE PĂIANJEN
Expertul: "Soţii Munteanu au profil de pedofili"
Adolescenta abuzată a fost crescută de bunica maternă. "Fetiţa a crescut cu mine până la 5 ani. Apoi a luat-o acasă şi a adus-o înapoi în 2008. În august, anul trecut, a cerut-o din nou", povesteşte mama lui Carmen Munteanu.
Împreună cu soţul ei, au plecat într-o excursie în împrejurimile Reşiţei, cu cortul. "Făcea parte din planul lor de a o molesta", spun cei de la Protecţia Copilului. La câteva zile după excursie, femeia şi-a obligat fiica de 13 ani să întreţină relaţii sexuale cu soţul ei. În locuinţă, anchetatorii au găsit 360 de filme şi fotografii cu minora, în ipostaze pornografice.
"Era un copil ascultător. Ea făcea cumpărături, ea ducea gunoiul, avea grijă de sora mai mica", povesteşte o vecină.
Psihologul care se ocupă de fată spune că soţii Munteanu au profil tipic de pedofili: "Au folosit exact aceleaşi tactici cu care pedofilii îşi ademenesc victimele. De aceea, am găsit la ea un uşor sentiment de culpabilitate, pentru că nu a avut curaj să spună mai repede ce i se întâmpla".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu