Cititorul de la Basarabasa

Daca e sa ma pronunt asupra acestei decizii pot sa iti spun ca e una egoista, pentru ca in loc sa stai la scoala/liceu sa te lupti sa ii inveti ceva pe retardatii aia de elevi care au in cap numai 'manele, sex, si droguri" , ai preferat sa fugi.

Iti respect decizia pe care ai luat-o, insa vreau sa te avertizez ca viata la tara iti poate schimba radical viata. 

Sper sa nu aud peste cativa ani ca te-ai apucat de citit si etichete sau sticlele de tuica, si de iubit mioare sau orataniile de prin curte.

In reste numai bafta.

www.adevarul.ro

 

Gabriel Brebenar, acasă, în toamna anului 2011

 

Gabriel Brebenar s-a retras la ţară, unde dă cu coasa, face baie în Criş şi citeşte. Restul e, oricum, inutil. Şi-a publicat „Jurnalul“ şi l-a cucerit pe Gabriel Liiceanu, care vorbeşte despre el ca despre un Cioran care dă Parisul pe Coasta Boacii. Rândurile următoare îi spun povestea.

Gabriel Brebenar este un absolvent de filosofie care s-a retras la doar 32 de ani la ţară, la Basarabasa, în judeţul Hunedoara, ca să citească tot ce s-a scris mai important în ultimii două mii de ani pe planeta Pământ. Pentru a câştiga bani să îşi cumpere măcar şosete, dă cu coasa, îngrijeşte o vacă, Steluţa, şi ţine un jurnal de cititor. Un prim volum din jurnal (caietele 27-38) a fost publicat la Editura Humanitas, în această toamnă. Gabriel Liiceanu însuşi a scris prefaţa la „Jurnalul unui cititor" şi l-a elogiat pe acest „cititor borgesian". Imaginaţi-vă un Cioran care dă Parisul pe Coasta Boacii, ne propune Liiceanu. Nu ne-am imaginat. Am fost să îl întâlnim.

Este penultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus, ultima sâmbătă de noiembrie, uite că s-a dus naibii şi toamna asta. Urmează 2012, cine poate garanta că nu e ultima, şi... Şi cititorii, şi scriitorii, şi aceşti gură-cască şi studenţii mondeni caută, fără noroc, oxigen în hala mare de la Romexpo. Suntem şapte miliarde de oameni pe planetă. Mulţi! Se simte până şi aici, la Târg. Cuvintele zboară în toate direcţiile, leii se predau, când şi când, în mâinile casierelor.

Se tace prea puţin. Se aduc elogii, se polemizează, se fac, greu, dar se fac, şi armistiţii. Iată un om al muncii cu cravată care tocmai îi spune unui autor că este indiscutabil atins de aripa geniului, iar el, atinsul, tresaltă încântat. Uite-l şi pe poetul Florin Iaru alergând ca la Revoluţie, de la o lansare de carte la alta. Privire să fii şi oboseşti ţinându-te după el!

La standul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu îi face un laudatio unui tânăr necunoscut. Tânărul are gesturi dezordonate şi este, cu siguranţă, răvăşit. Gabriel Liiceanu povesteşte cum l-a sunat într-o seară să-l anunţe că îl publică în volum, dar tânărul, beat fiind, i-ar fi spus... mă rog. Aflăm că tânărul i-a adus - pe tren - filosofului o ţuică de pere. Ziaristul are deja dreptul să fie intrigat.

Liiceanu şi luxul de a fi încântat

Cine este acest tânăr căruia i se deschid, direct, porţile înalte ale culturii române, deşi a scris „doar" un jurnal, intitulat cu o scandaloasă lipsă de emfază „Jurnalul unui cititor"? Cine este tânărul la debutul căruia Gabriel Liiceanu a acceptat să scrie o prefaţă, în care şi-a permis, fără ruşine, luxul de a fi încântat? Liiceanu ne propune să ne gândim la el ca la un Cioran care schimbă Parisul pe Coasta Boacii. Iată-l, deci, pe cel pe care îl aşteptam?
Gabriel Liiceanu a fost fericit de întâlnirea cu Gabriel Brebenar
Un cioran postmodern care n-a plecat la paris

Afli de pe coperta cărţii, afli, dar nu mult, şi ai mai vrea: tânărul este Gabriel Brebenar. Are 32 de ani, cu o treaptă mai jos decât vârsta la care Iisus a murit şi a înviat. A absolvit filosofia la Timişoara, a predat un an logică, economie şi filosofie la Liceul „Avram Iancu" din Brad, a renunţat dezgustat şi s-a întors în satul bunicilor materni, la Basarabasa.

Aici şi-a câştigat zilele cosind şi îngrijind câteva vaci. Gabriel Brebenar a respins lumea modernă, refugiindu-se în lectură. O mie de cărţi, apoi încă una şi încă una şi tot aşa. A devenit - cuvintele sunt ale lui Gabriel Liiceanu şi sunt bine alese - „cititorul borgesian de la Basarabasa".

Cine este, deci, acest Brebenar căruia nu i-a lipsit curajul de a-şi trăi viaţa aşa cum vrea? Cine este impertinentul care vrea să descopere - tocmai la Basarabasa! - ce este omul? Deja, ziaristul este condamnat să cerceteze acest caz.  Notă aproape de subsol din caietul său de însemnări: „Un Cioran postmodern care nici nu s-a mai obosit să plece de la Coasta Boacii? De văzut! Subiect?".

" Am venit la Bucureşti cu trenul «european». Am făcut opt ore plus încă o jumătate de oră în Gara Buftea. O mizerie, o ruşine! Nu-mi place Bucureştiul cu taxiurile şi semafoarele lui.  De câte ori am plecat din Bucureşti m-am simţit bine. "
Gabriel Brebenar cititor

Scurtă cronică a familiei Brebenar 

Pentru a înţelege, faci, nu fără plăcere şi invidie, primul pas: îl citeşti pe Brebenar. Cartea sa nu este „Jurnalul de la Păltiniş", nu este nici măcar „Zbor în bătaia săgeţii", fără să fie, însă, mai puţin. Brebenar nu are un talent care îţi taie respiraţia, dar are metodă şi şi-a câştigat singur timpul.  Gabriel Brebenar scrie de mână. „Jurnalul unui cititor" este zbuciumul unui om care vrea să fie scriitor, dar nu poate încă, aşa că se construieşte pe sine citind. Are proiecte vaste: vrea să devină enciclopedist sau măcar antrenor cultural.
Autograful pe care Liiceanu i l-a dat lui Brebenar pe volumul „Întâlnire cu un necunoscut“
Atenţie, manageri surmenaţi! Brebenar v-ar putea arăta calea. Nu este uşor, căci ar trebui să începeţi cu clasicii şi, greu, greu sau poate deloc, aţi ajunge la autorii secolului XXI. „Da, cred că aş putea convinge orice manager din ăsta că viaţa lui de până acum a fost un căcat" e oferta lui Gabriel către oamenii multinaţionalelor.

Povara Brebenarilor

Pentru că nu mai există, probabil, nicio altă şansă să se facă vreodată o cronică a familiei Brebenar, iat-o aici pentru posteritate. Tatăl lui Gabriel a fost preot în Văliug, nu departe de Timişoara, într-o zonă splendidă, bună şi pentru înot, şi pentru schiat. A fost preot, dar nu avea harul. O spune chiar fiul său: „Tata a fost un popă bun, dar nu a fost un mistic, pentru el preoţia era o meserie. Mai exact a fost a noua sa meserie". A murit la începutul lui aprilie, în 2005, cu o zi înaintea Papei Ioan Paul al II-lea.

Preotul Brebenar a avut doi băieţi - Gabriel este mezinul; Mihai are cu patru ani mai mult şi este profesor de istorie. Preotul Brebenar, care a slujit o vreme şi în Deta, localitate cunoscută mai recent pentru interlopii ei, a divorţat de mama lui Gabriel pe când acesta avea doar un an. Mezinul a crescut mai mult la familia mamei, la Basarabasa. Acest sat este singurul din România în al cărui nume şi-a făcut loc de cinci ori prima literă, litera „a". Locuitorii din Basarabasa spun despre ei că sunt basarabeni, forţând limitele istoriei, logicii şi lingvisticii. Este, fireşte, doar o neînţelegere sau poate un alint.
Gabriel, în braţele tatălui său, preotul Brebenar
De la tată, Gabriel a moştenit multe calităţi, o impresionantă bibliotecă de patristică, dar şi calviţia prematură. Duc ei, Brebenarii, din cele mai vechi timpuri, această povară: le cade părul. Sunt o dinastie de chelioşi - deştepţi, dar chelioşi. Nu râdeţi, căci nu este de râs. În mediul rural, îndeobşte mai permisiv cu aceste aspecte, chelia poate fi un complex fatal, admite Gabriel. Un complex care poate duce până la suicid. El a primit-o cu resemnare: „Da, ştiam că va fi aşa". Preotul Brebenar cânta folk, stăpânea chitara, compunea. Fratele preotului, unchiul lui Gabriel, cânta şi el, dar la acordeon. Unchiul a fost o viaţă sudor.

Bunica a citit, şi ea, o mie de cărţi

De la mamă, cititorul devenit scriitor a dobândit zâmbetul, logoreea, atât de atipică ardelenilor, dar şi umorul subtil. Un singur exemplu - scurt, dar decisiv: „Sunt mândră de Gabi, aşa cum cioara e mândră de puii ei. Aţi văzut cât de urâţi sunt puii de cioară? No". Acum se poate râde, şi râdem toţi, râde până şi Bobiţă, câinele familiei pe care Gabi l-a făcut personaj în „Jurnal", lângă filosofi mari, lângă Kierkegaard. No. O idee: dacă am putea stăpâni timpul, ca Márquez, şi dacă n-am avea de ales şi am fi bătrâni şi bolnavi, nu ar fi rău ca mama Viorica să aibă grijă de noi.
Jurnalul publicat de Humanitas cuprinde texte scrise între august 2006 şi iunie 2008
Totuşi, de unde pasiunea devoratoare pentru cărţi? Răspunsul este devastator: „De la bunica, de la mama tatălui meu". Pe bunică o cheamă Letiţia, trăieşte, este octogenară şi a citit şi ea cam o mie de cărţi. „900 cel puţin", zâmbeşte Gabriel. Bunica, Letiţia, are judecăţi literare ferme şi oarecum justificate: „Anna Karenina a fost o proastă, să te omori tu? Doamna Bovary a fost o ­curvă, i-a trebuit ei alt bărbat!".

Bunica din partea mamei - mama Salvina - a citit mai puţin, dar nici nu era nevoie. A văzut ea destule. Sunt suficiente câteva schimburi de gânduri ca să îţi dai seama că a înţeles, oricum, mai mult şi mai bine decât noi ce este viaţa.

Texte din caietele lui Gabriel

- Luni, 28 august 2006. Dacă n-o să reuşesc să scriu măcar o carte ca Narcis şi Goldmund înseamnă c-am trăit degeaba.
- Joi, 14 septembrie 2006, 13:02. Trebuie să încep cu adevărat să mă pregătesc, în felul meu pentru UE: să cercetez sistematic cultura greco-latină, poate şi limbile (în definitiv asta ne-a făcut ce suntem, dar am început să uităm).
- Vineri, 22 septembrie 2006, 12:22, pe terasă.  A murit baci Iuăn. De mai mulţi ani a fost numai un cadavru viu. Trebuie să am curajul să mă sinucid la timp.
- Miercuri, 23 mai 2007, 12:20, Alba. Ţara asta a fost şi este condusă de nişte deşeuri umane, printre care s-au strecurat, din greşeală - cine ştie cum - şi câţiva, puţini, competenţi.
- Luni, 3 decembrie 2007. Noaptea. Omul e, de bună seamă, o fiinţă misterioasă. Capabil de faptele cele mai atroce, de crime abominabile, de cruzimi cutremurătoare, dar şi creator de inepuizabile frumuseţi. (...)  Uneori acelaşi om trece de la crimă şi bestialitate direct la smerenie şi sfinţenie. Cum se poate? (...) Ce este omul, domnule Immanuel Kant?

CV

- Filosoful rural
- Numele :  Gabriel Brebenar
- Data şi locul naşterii:  4 septembrie 1979, Satchinez (judeţul Ti miş)
- Starea civilă: într-o relaţie cu Diana Gruia
- Studiile şi cariera:
- A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara.
- Timp de un an a predat logică, economie şi filosofie la Liceul Teoretic „Avram Iancu" din Brad
- Locuieşte: vara, în Basarabasa, judeţul Hunedoara şi, iarna, în Alba Iulia, judeţul Alba.

Bubu geograful se aruncă în braţele filoso