miercuri, 18 mai 2016

Colegii toxici care-ti fac viata un calvar

bullies


Americanii le spun “bullies” (la singular “bully)... ii intalnesti peste tot, din primii ani de scoala pana in ultimii ani de cariera. Sunt acei colegi, multi aflati in pozitii de conducere, care, prin comportamentul lor, afecteaza moralul, eficienta, chiar si sanatatea celorlalti. Sunt agresivi, egoisti, omniscienti, aroganti. Pentru companii, prezenta acestor bullies inseamna productivitate scazuta, costuri mai mari, profit mai mic, imagine negativa.
La sedinta de dimineata, Ionescu de la Finante ii intrerupe constant pe ceilalti. Isi bate joc de ideile lor, pentru ca “el stie intotdeauna mai bine”, chiar daca se discuta despre cu totul altceva decat despre finantele companiei. Popescu de la Marketing tipa toata ziua la subalterni, cu pauze scurte, cat sa perie de scame costumul sefului cel mare. Georgeasca de la HR stie tot despre toata lumea, iar unde lipseste informatia, debordeaza imaginatia.
Desi par firi diferite, Ionescu, Popescu si Georgeasca au ceva in comun: toti fac parte din categoria bullies, acei colegi toxici care ne fac viata un calvar. “Bullies la locul de munca au existat dintotdeauna, dar abia recent specialistii au inteles cat de mult rau pot provoca acesti oameni companiilor. Exista studii care arata ca aceste persoane sunt responsabile, in mare masura, de scaderea productivitatii, de cresterea absenteismului si, implicit, de micsorarea cifrei de afaceri”, spune Laura Voica, specialist in resurse umane in cadrul companiei de profil HPDI.
Mai precis, specialistii sunt de comun acord ca prezenta colegilor toxici in organizatii poate duce la reducerea eficientei, scaderea moralului si loialitatii angajatilor, cresterea costurilor datorate recrutarii si reconversiei profesionale, efecte negative asupra imaginii organizatiei sau costuri indirecte generate de timpul suplimentar petrecut de oamenii din companie (in general departamentul HR) pentru a rezolva situatiile conflictuale.

8 tipuri de bullies

Anton Hout, fondatorul OvercomeBullying.org, identifica opt tipuri de agresor la locul de munca:
1. Istericul. Acesta este cel mai usor de recunoscut tip de bully la locul de munca. tipa la toata lumea, este mereu nemultumit de ceilalti, desi, in afara de crizele de isterie, el nu face mai nimic. Scopul lui este de a-si umili colegii, spre propria-i satisfactie.
2. Sarpele cu doua capete. Este cel care, in fata, te asigura de prietenia si de loialitatea lui. Critica sefii si te indeamna sa faci la fel, tragandu-te de limba. Imediat ce i-ai intors spatele, se va grabi sa dea barfa mai departe si sa-ti distruga reputatia. Urmatorul pas va fi sa-si asume munca ta.
3. Criticul neobosit. Obiectivul principal: desfiintarea increderii in sine a celorlalti, prin critici constante si nejustificate. Nu se va odihni pana nu va fi sigur ca a ucis definitiv credibilitatea “tintei” sale. Acest tip de bully va merge atat de departe incat va falsifica documente sau va crea dovezi pentru a periclita imaginea altor colegi.
4. Gardianul. Este genul de personaj care se transforma intr-un tiran imediat ce i se dau in grija anumite obiective sau resurse logistice. El este stapanul absolut al hartiei de imprimanta, al paharelor de plastic pentru water-cooler, al fiselor de cafea, al usii de la intrare daca el e pus acolo s-o pazeasca. Nimeni nu trece de el si nimeni nu are acces la resursele ce i se cuvin, daca gardianul nu este intr-o zi tocmai buna.
5. Vedeta. Cauta sa fie in centrul actiunii in orice moment. Vedetele sunt regii si reginele dramelor, tot ceea ce li se intampla, indiferent cat de banal, are proportii apocaliptice si asta pentru a cersi simpatie din partea celorlalti. Aceste persoane au, de asemenea, dorinta „prieteneasca” de a afla cat mai multe informatii despre colegii lor pentru a le folosi mai tarziu impotriva acestora.
6. Indispensabilii. Da, se crede indispesabil companiei si asteapta recunoastere pentru absolut tot ceea ce face, chiar daca activitatea respectiva intra oricum in fisa postului. Indispensabilii vor bate cu pumnul in masa ca lucrurile sa se intample asa cum vor ei chiar daca exista si alte solutii mai bune. Ei se opun automat la ideile altora si vor face tot posibilul pentru ca acele idei sa nu se implementeze.
7. Guru. In general, acesti bullies sunt experti in zona lor de nisa. insa pe cat sunt de pregatiti tehnic, pe atat de mult le lipseste inteligenta emotionala. Se considera superiori colegilor, drept urmare nu se gandesc in ce mod ii vor afecta pe ceilalti actiunile lor, nu iau in considerare faptul ca pot gresi si nu-si asuma responsabilitatea pentru nimic. in plus, pentru ca acesti tirani se simt mai presus de ceilalti, considera ca regulile nu li se aplica si lor.
8. Sociopatii. Inteligenti si carismatici, sociopatii sunt cei mai periculosi dintre colegii toxici. Motivul: le lipseste empatia si, in acelasi timp, sunt experti in manipularea emotiilor altora, in scopul de a obtine ceea ce doresc. Sociopatii ajung adesea in pozitii de conducere in cadrul companiei, ceea ce amplifica riscul asupra colegilor si organizatiei.

Solutii pentru companii

Cea mai buna aparare pe care o poate avea o companie impotriva agresiunii la locul de munca este o politica clar formulata, care interzice orice tip de comportament agresiv, sustin specialistii in resurse umane. Iata cateva componente pe care fiecare politica impotriva comportamentului agresiv ar trebui sa o aiba:
  • O definitie clara pentru ceea ce este considerat agresiune - impreuna cu o lista a unora dintre comportamentele reale care corespund definitiei.
  • O modalitate in care angajatii pot raporta actele de agresiune, inclusiv orientari cu privire la ce sa faca atunci cand agresorul este chiar managerul.
  • O explicatie detaliata a procesului de reclamatii si de investigare care va avea loc.
  • O clauza care sa nu implice represalii, clauza care sa ajute angajatii sa se simta in siguranta cu privire la raportarea comportamentului problema si o lista cu consecintele incalcarii regulilor anti-agresiune.
Sursa foto: mom.girlstalkinsmack.com


sursa: http://stiri.acasa.ro.

marți, 10 mai 2016

Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români


Felicia Popa

Bună ziua, doamnelor şi domnilor!
               Pardon de expresie! Forma corectă de salut ar fi, „Vai de zilele noastre! Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor?”
               Pentru că ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor, voi face un salt peste cuvenitele formule de politeţe şi vă întreb abrupt: dacă fostul comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi drept urmare a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, urmând să fie şi degradat militar, voi, cei care în ultimii 25 de ani, pretinzînd că aţi condus România, aţi devastat-o, aţi vîndut-o, aţi pustiit-o, ce meritaţi? Chiar dacă decizia nu este definitivă, putînd fi atacată, fie şi după o jumătate de secol, această vişinată expirată, va plăti pentru ororile comise.
                  Torţionarul Vişinescu se face vinovat de moartea şi de maltratarea a zeci, poate sute de detinuţi politici. Voi, cei care vă faceţi vinovaţi de distrugerea, fără precedent, a României, a unui popor, ce pedepse meritaţi?

– guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, peste jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa… Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii;
– în anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidită
ți bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume?
– ne-aţi minţit, ne-aţi furat, ne-aţi devastat ţara, aţi creat condiţii optime reducerii populaţiei „pe căi naturale”. Natalitatea scade îngrijorător. Tinerii sînt ignoraţi;
– aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu;
– aţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;
– tot sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;
– tot la pierderi se încadrează şi Pavilionul naţional– simbolul care indică naţionalitatea navei. Cu alte cuvinte, dacă am rămas fără flotă, la ce i-ar mai folosi Autorităţii Navale Române, Pavilionul românesc?!
– unde sînt sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989?
– unde sînt banii Fondului Solidaritatea?
– ce s-a întîmplat cu fondurile UTC, PCR şi ale Sindicatului socialist? Dar cu patrimoniul acestora, ce aţi făcut?

„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac. Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?
– aţi pritocit legi cu dedicaţie pentru grupuri de interese, legi care nu au nicio legătură cu poporul român, cu interesele ţării;
– prin complicitate, aţi contribuit la distrugerea fondului forestier, la înstrăinarea tuturor resurselor României;
– sub pretextul retrocedărilor, aţi înstrăinat clădiri monumente istorice, numeroase sedii de muzee, de şcoli, licee, grădiniţe, clinici medicale, dar şi terenuri intravilane;
– sînteţi devoratori nativi, aţi acceptat liberalizarea vînzării terenurilor, care va conduce la pierderea definitivă a României. După cum aflăm din scrierile domnului Eminescu, ţara a mai fost devorată dar „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie, pămînturi încăpute pe mîini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pămînturi sînt în asemenea mîini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.” Vom mai avea un Basarab care să răscumpere ceea ce aţi înstrăinat voi? Greu de crezut!
– actul de justiţie se face esenţialmente, pe baza interceptărilor convorbirilor, a iscoadelor, a trădărilor, a turnătoriilor numite parşiv, „denunţuri”, pe şantaj. Toate acestea, cu acordul sau la comanda voastră;
– Academia Română asistă fără nicio reacţie, la mutilarea Limbii române, care este memoria neamului. Desigur, şi primii demnitari ai ţării fac excepţie de limba română.
           A vorbi la întîlniri cu protocol de grad zero, în limba poporului pe care pretinzi că îl conduci, reprezintă o formă de respect faţă de acesta. De ce oare, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin, Sergio Mattarella şi alţi lideri vorbesc exclusiv în limbile oficiale ale ţărilor ai căror conducători sînt? Pot fi bănuiţi aceştia că sînt doar vorbitori ai unei singure limbi? În mod evident, nu!
– dominaţi de instincte primitive, de interese private ori de grupuri infracţionale, aţi procedat astfel încît funcţiile cele mai importante în stat au fost ocupate exclusiv, de indivizi numiţi pe cu totul alte criterii decît cele ale competenţei. De aici, dezastrul;
Histrionici, cu o ereditate fisurată, defectuoasă, ne-aţi amputat încrederea. Sub pretextul libertăţii de exprimare, aţi mutilat adevărul, astfel încît, adesea, viaţa pare mai dureroasă decît moartea.
– aţi contribuit la distrugerea agriculturii, astfel încît românii consumă furaje chimice de import. Drept consecinţă, România este pe locuri fruntaşe în Europa, chiar şi în lume, la numeroase afecţiuni cronice;
– aţi instrumentat complicităţi pentru a vă însuşi tone de bani din licitaţii organizate în folosul vostru;
– sînteţi abstracţi, aţi banalizat declinul. După 25 de ani de „reformă” a învăţămîntului, cei mai mulţi au diplome şi din ce în ce mai puţini, au studii. Nenumăraţi semianalfabeţi cu diplome, deţin funcţii importante în stat, de aici, consenciţele dezastruoase;
– sistemul sanitar, de asemeni, l-aţi reformat astfel încît, s-au înmulţit cimitirele;
– o devastatoare inflaţie a răului devorează ceea ce a mai rămas din noi. „România apare ca o ţară devastată de frici şi de percepţia unor pericole care pîndesc individul, comunităţile sau chiar ţara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranţă şi incertitudini, de spaime şi viitoare pericole care îl determină la acţiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor” – se arată în analiza datelor unui studiu IRES, realizat în luna mai 2015. „Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau cel legat de somaj sînt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sînt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă” – se mai arată în acelaşi studiu.
– Un popor este un organism viu, care nu poate supravieţui la nesfîrşit cu demnitatea amputată!

                  Întorcîndu-mă la victimele criminalului Vişinescu, care trăiau în condiţii inumane, înspăimîntate, fără hrană suficientă, fără medicamente, umilite, vin şi vă întreb, victimele regimurilor voastre nu au fost tratate în mod similar? Torturati psihic, nu şi fizic, numeroşi români s-au sinucis pentru că nu au putut suporta lipsurile, spaimele. Alţii, au plecat în veşnicie la vîrste tinere, din aceleaşi cauze.
               Legendara „generaţia-n blugi şi-n adidaşi”, care a îndurat lipsuri inimaginabile, condiţii inumane, care a fost exploatată diabolic pentru ca România să achite datoria externă şi pe spatele căreia Ceauşescu a reclădit România, pentru ca să aveţi voi ce fura, sînt pensionarii de astăzi, cărora nu le puteţi asigura o existenţă decentă, binemeritată, determinîndu-i să se simtă vinovaţi pentru că nu au murit înante de împlinrea vîrstei de pensionare.
               Cei mai mulţi dintre seniorii de astăzi, şi-au riscat vieţile, participînd necondiţionat la evenimentele din decembrie 1989, majoritatea, fără a pretinde titluri de revoluţionari şi recompense consistente.
             Morţii din decembrie ’89, victimele mineriadelor, vor rămîne îngropate şi la propriu şi la figurat?
                    Ce-aţi făcut din ţara lor, din truda lor, din vieţile şi din morţile lor? Credeţi că veţi păcăli soarta şi că nu veţi plăti? Poate că unii veţi avea „şansa” să nu prindeţi acele vremuri, dar vă asigur că cel puţin unii dintre voi, mai devreme sau mai tîrziu, veţi avea soarta torţionarului Vişinescu, pe care, paradoxal, statul român l-a recompensat onorabil, pînă la vîrsta de 90 de ani.

                Conform hotărîrii Curţii de Apel Bucuresti, Vişinescu trebuie să plătească urmaşilor victimelor sale, 300.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Chiar dacă instanţa a menţinut sechestru asigurător pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, cît şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF, o parte din suma stabilită pentru despăgubiri, va fi suportată de stat prin instituţiile amintite, adică de noi, implicit de către urmaşii victimelor Vişinescului cel cumplit. Paradoxal sau nu, suportăm sau nu…
                  Ar fi multe de adăugat – distrugerea CFR, a Loteriei şi a Poştei Române, desfiinţarea cinematografelor şi implicit devastarea Patrimoniului imobiliar al România Film, deturnarea fondurilor europene şi de aici consecinţele etc, etc, etc.
                  Cum eu nu am autoritatea de a judeca şi de a pedepsi conform legislaţiei româneşti în vigoare, aceste fapte care au condus la distrugerea României, am semnalat doar, apreciind că toate acestea şi numeroase altele, pot fi catalogate ca fiind cel puţin crime împotriva umanităţii.

                   Vă întrebaţi poate cum îmi permit să nu folosesc pronumele de politeţe cînd mă adresez unor foşti şi actuali demnitari? Explicaţia este simplă şi de bun-simţ. De vreme ce sînt la per tu cu Dumnezeu, cum credţi că aş putea să mă adresez unor mincinoşi, unor trădători, unor hoţi, unor vînzători de ţară?
              Cu mari rezerve, admit că nu toţi vă încadraţi în aceste categorii. Maxim 1-2 la sută, se exclud poate, dar şi aceia deliranţi, aroganţi, duplicitari…


Sursa: Felicia Popa

luni, 9 mai 2016

Sanatatea din crenvursti

STUDIU Jumătate din crenvurştii de pe piaţă sunt coloraţi cu extract de gândaci. Doar trei sortimente nu conţin E-uri
Crenvurştii analizaţi de Asociaţia Pro Consumatori FOTO APC

Aproape jumătate din crenvurştii care se găsesc în hipermarketurile şi în magazinele din România sunt coloraţi cu extract de gândaci din specia cosenila. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de Asociaţia Pro Consumatori (APC), care a analizat etichetele a 43 de produse de acest tip comercializate la noi.


Potrivit studiului, carnea se regăseşte în crenvurşti în proporţii diferite, astfel că sunt crenvurşti în care pieptul de curcan se regăseşte în produs în proporţie de 53%, dar şi produse în care pieptul de pui variază între 23% şi 80%.

„La 7% din produsele analizate nu apare menţionată în lista ingredientelor cantitatea de carne din reţeta folosită la fabricarea crenvurştilor. La 26% dintre produsele analizate s-a folosit carne separată mecanic (carne de pasăre separată mecanic, carne de pui şi curcan separată mecanic, carne de pui separată mecanic şi carne de curcan separată mecanic)”, se arată în documentul dat publicităţii de APC.

Concret, la fabricarea crenvurştilor, în funcţie de specie, carnea folosită se regăseşte astfel:

Top 10 mărci de  crenvurşti după conţinutul de carne:
1.    Pikok/Polonia cu 93% carne din pulpă de porc şi fără aditivi;
2.    Golfera/Italia cu 88% carne de pui şi 2 aditivi;
3.    AIA/Italia cu88% carne de curcan şi pui, dar cu 5 aditivi;
4.    Dulano/Germania cu 87% carne de porc şi 2 aditivi;
5.    Aldis/România cu 87% carne (60% piept de pui şi 27% carne lucru pui) cu 3 aditivi;
6.    Martinel/Reinert/România cu 85% carne de porc şi 3 aditivi;
7.    Pikok/Polonia cu 85% carne (72% piept de pui si 13% carne din pulpă de pui) şi 9 aditivi;
8.    Perfect Poultry/Slovenia cu 82% carne de pui şi 5 aditivi;
9.    Agil/România cu 80% piept de pui şi fără aditivi;
10.    Zimbo/Ungaria cu 80% carne (60% carne de porc si 20% carne de vită) şi 5 aditivi.

Însă crenvurştii nu sunt lipsiţi nici de aditivi alimentari. Conţinutul de E-uri variază între zero şi 11 aditivi, trei mărci de pe piaţă fiind fără E-uri, potrivit studiului: Pikok cu 93% carne din pulpă de porc, Agil cu 80% piept de pui,  Forzoso cu 59% carne pui şi 29% piele pui.

Top 10 mărci de  crenvurşti după numărul de aditivi alimentari:
1.    Campofrio cu 11 aditivi;
2.    Caroli/Familia cu 10 aditivi;
3.    Pikok, Caroli, AIA,cu 9 aditivi;
4.    Casa Gruia, Banat Bun cu 8 aditivi;
5.    Carrefour, Fox, Meda, Auchan cu 7 aditivi;
6.    Baroni, Casa Gustului, Cris-Tim, Elit, Cora cu 6 aditivi;
7.    AIA, C+C, Zimbo, Agil, Auchan, Perfect Poultry, Baroni, Cris-Tim cu 5 aditivi;
8.    Mega Image, Angst, Ifantis, Pick, Unicarm,Prodprosper cu 4 aditivi;
9.    Transavia, Angst, Reinert, Aldis cu 3 aditivi;
10.    Dulano, Golfera, Angst cu 2 aditivi.

Inspectorii notează că „42% dintre produsele analizate sunt colorate cu carmin/E120/acid carminic un colorant roşu strălucitor obţinut dintr-o specie de insectă numită coşenilă”.

„La alegerea unui sortiment de crenvurşti trebuie să aveţi în vedere cantitatea de carne din respectivul produs şi principalii nutrienţi menţionaţi în declaraţia nutriţională, respectiv cantitatea de proteine, grăsimi/acizi graşi saturaţi, conţinutul de sare, evitându-se acei crenvurşti care au în compoziţie aditivi alimentari, cum ar fi monoglutamatul de sodiu, caragenanul, carminul şi nitritul de sodiu. Totodată, trebuie evitaţi crenvursti obţinuţi din carne separată mecanic (resturi de ţesut muscular, cartilagii, vase de sânge, nervi si ţesut conjunctiv) cu adaosuri de  zaharuri, făină de grâu, griş de grâu, fibre de soia, fibre de mazăre, fibre vegetale, proteină animală, proteină vegetală hidrolizată, proteină hidrolizată din drojdie, gelatină şi amidon, care de fapt maschează calitatea scăzută a produselor. Totodată, verificaţi termenul de valabilitate şi condiţiile de păstrare din spaţiul de comercializare. Din cauza conţinutului ridicat de sare şi a unor aditivi alimentari cu risc carcinogen, crenvurştii nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor şi a adulţilor cu afecţiuni cardiovasculare”, a declarat Costel Stanciu, preşedinte al APC România
.
Sursa: http://adevarul.ro/

sâmbătă, 7 mai 2016

Ultimul fluier al ignorantei noastre

Am ajuns aseara acasa m-am uitat un pic pe facebook si am vazut mitingul oamenilor in fata Ministerului Sanatatii, am avut un sentiment jalnic, un sentiment de lasitate, un sentiment de regret. De ce eu sunt in pat si oamenii aia in strada, de ce nu suntem cu totii in strada?, de ce nu ne pasa de nimic in care nu suntem implicati? DE CE ? suntem asa miseirupisti? DE CE ne uitam doar in ograda noastra DE CE ?
De cateva zile nutresc un sentiment de lehamite maxima de scarba as putea spune, datorita faptului ca orice ai face si oricat te-ai sacrifica nu este suficient sa ai o viata decenta, si nenorocitii astia o stiu si se folosesc de asta. In fiecare zi impingem mai sus programul de munca, task-urile, ziua de lucru, in fiecare zi ne e tot mai frica sa ne rasculam in potriva unui sistem jalnic, care nu pretuieste valorile, un sistem de rahat in care suntem partas, un sistem pe care nu avem curajul din cauza, ratelor, copiilor, prostiei noastre, sa il schimbam. Este jalnic, suntem patetici cu totii degeaba avem scoli, degeaba suntem educati degeaba.SUNTEM LASI, suntem fricosi, ne vedem doar interesele, dar oare stim care ne sunt interesele ??? NU cu siguranta nu. Cu siguranta cei care am stat in casa aseara, am fost comozi si lasi, si ne-am gandit la ale noastre, ne-am gandit poate ca noi nu avem nevoie de medici, de spitale de sistem sanitar. OARE ?? OARE asa e ??? . Cand vom ajunge acolo, invevitabil se poate intampla ne vom smulge parul din cam pentru nepasarea de aseara. 
Public imi cer scuze, trebuia sa fiu acolo, trebuia sa imi pese, de prezentul si viitorul nostru si al copiilor si parintilor nostrii.
M-am trezit dimineata si am butonat un pic telefonul, am vazut pe cineva care a postat un anunt cu RIP Patrick Ekeng, nu stiam cine este cu ce se ocupa de ce prietena mea il plange si il regreta. La astfel de evenimente stau departe, nu le inteleg si nu le voi intelege niciodata, mai bine zis nu inteleg urarile si condoleantele oferite. 
Am mai cercetat un pic si m-am ingrozit, am vazut ca acest copil era jucator de fotbal, pentru mine nu conteaza unde joaca, culori, traditie kkt-uri dastea, si la 26 ani aseara s-a prabusit pe gazon in timpul unui meci de fotbal, ciudat este ca tot al echipei Dinamo, care in urma cu ceva ani a mai pierdut un fotbalist pe Catalin Haldan aprozimatix in aceleasi circumstante. De atunci s-au schimbat multe, s-au introdus obligativitatea unei ambulante la fiecare meci, echipament, insa nu s-a lucrat la mentalitatea oamenilor la educarea lor etc...
Ca in Romania acum toti sunt sesizati si cauta vinovati, ba ca medicul echipei, ba ca ambulanta, ba ca draci, ba ca laci. Bai incompetentilor,, mai oameni buni nu vinovatii sunt rezolvarea, dragilor educatia si preventia sunt rezolvarea. Credeti ca familia copilului ala este fericita ca medicul de pe ambulanta va avea dosar penal ? se kk pe dosarul ei . Credeti ca mai are alinare? NU va spun.
Mergeam pe strada vazand imaginile si citind cum ca medicul de pe salvare era prin tribuna si spargea semnite si fuma, cum ca soferul se kka, cum sa a ajuns ambulanta in 3 min si trebuia sa ajunga in 10 secunte etc... Este tardiv acum nu schimbam nimik.
Cu greu m-am abtinut din plans mergand pe strada am avut inca o data sentimentul ca suntem niste kkti ca nimeni nu ne baga in seama, ca javrele astea fac tot felul de combinatii sa le fie lor bine sa isi faca vile pe miii de metri patrati si noi tragem ca boii sa le le alimentam furtisagurile. Singura noastra vina este indiferenta, iar indiferenta UCIDE, indiferenta a mai facut cateva victime, si va mai face. 
Eu renunt sa mai fiu finantatorul jegurilor astora, renunt, nu mai vreau sa fac parte din mocirla asta fara viitor, copilul meu merita un viitor mai bun, noi meritam un viitor mai bun.

RIP Patrick Ekeng!!

marți, 3 mai 2016

Dimineata, Metroul si Corporatistii


















Acum realizez dupa mai bine de 1 an de zile de cand nu mai sunt corporatist, ce inseamna viata de corporatist, cum percepe societatea aceasta "minunata viata".
La inceput e clar toti cautam corporatii mari , nume sonore pentru a cauta stabilitatea job-ului si siguranta finaciara, sau mai bine zis cum zic batranii nostrii, siguranta zile de maine.
Ne-am inrolat cu totii fiecare pe unde a putut in corporatii care mai de care sonore, nationale, multinationale, mega extra giga multinationale. A fost bine o perioada, perioada de inceput pana in 2008, dupa ce criza si-a aratat coltii si baietii obisnuiti cu venituri si cheltuieli personale exorbitante au inceput sa taie salarii sa concedieze personalul sa aplice metode de managemet neortodoxe sa zic asa,ba mai mult unii au schimbat liniile fara sa se gandeasca la bietul angajat la situatia lui financiara sau familiara, uneori inlocuind un salariat care oricum traia dintr-un salariu mizer cu unul care castiga de -3-4 ori mai bine si cu mult mai ineficient. Dar asa e in tenis....
Dupa care si-a facut aparitia managemetul comunisto-romanesc, pupincurist si pilos in care pilele au ramas in functii, ba chiar au avansat pe functii importante si au implementat aceleasi metode labagiste de management. Sefii corporatisti au tot pupati in partea dorsala, ca si neamtul, polonezul, olangezul, turcul, francezul, etc... se obisnuieste repede cu asemenea linguseli si le lasa mana libera asa zisilor manageri, in cat au ajuns la gradul de nesimtire sa isi continuie metehnele vechi, o atentie, o spagutza, o maslina, o scopitoare, o nepotica, o amanta, o gagicutza tunata, ca toar nu vrei sa ii cada cafeaua dupa tava daca ii aduce vro stearpa cafeaua si tot asa.
Noi indobitociti de tot felul de traineri si aici am sa il mentionez pe unul Tolga care ne manipula prin salile turcesti de training ale unei asa zise corporatii, ca daca il suparam pe sultan sau pe supusii lui ne va concedia si ca, cu greu ne vom gasi de lucru ca e criza si ca pe el il suna zilnic 30 persoane sa le gaseasca de munca si ca plm.... de turc infect. Si ca sa nu suparam pe sultan pe grec pe olandez pe mortii lor, stateam ca nebunii la munca pana la ora 20.00 ca asa e bine sa astepti sa plece seful ca daca pleci inainte cand programul tau de munca se termina la ora 17.00 sau 18.00 dupa caz, esti luat la ochi si pl. prima pl, marire de salariu ba in plus esti si cel mai futut si cel mai criticat.
Toate kkt-urile astea indobitoceala si manipularea nu fac decat sa devenim frustrati, suparati, negrii, etc. Pai plm cum sa te duci la munca daca nu ti-ai facut target-ul, cum daca nu ai terminat o lucrare in 2 ore care oricum ei nu sunt in stare sa o termine in 3 zile, cum ? Incet in cet totul te apasa, corelate cu datorii, rate, credite, lipsa de prieteni ca de daca esti corporatist asta e un lux, astea nu te fac decat sa devii un robot, sa te duci la munca sa te intorci si tot asa. Iar cand gasesti un pic de timp sa refulezi intr-o betie ca e la moda. Deci viata p..lii. Nu zic ca nu sunt si exceptii dar...
12 ani de zile nu am avut o zi libera o zi in care sa nu am ceva de facut, sa nu am o directie sa nu ma futa nimeni la cap cu telefoane si etc. M-am trezit intr-o zi plimbandu-ma pe Magheru, fara nici un scop, fara nici o directie, fara sa trebuiasca sa ajung la o anumita ora undeva, fara nimik eram in Bucuresti paraca eram in nu stiu ce tara unde nu am fost niciodata, si savuram soarele si orasul ca nimeni altul. Mi-am luat o cafea si m-am asezat undeva pe la Romana pe o banca, piatra ceva nu mai conteaza si am inceput sa ma uit in jur, sa vad oamenii sa ma bucur de soare si de ziua libera. Totul negru, toti in viteza a 5-a, toti cu ceasul in ochi, telefonul la ureche discutant intalniri, probleme etc, toti negrii si parca toti purtatori de ochelari de cal. Sa nu deranjezi pe nimeni sa nu saluti pe nimeni, sa nu atingi pe nimeni ca e jale mare, sar la bataie te injura etc...si varsa frustrarea si stress-ul pe tine de parca tu ai vro vina. 
Dupa ceva timp am renuntat la corporatie incercand sa imi fac propria mea afacere, dar am sa trec peste ca toti aveti impresia ca "patronii sunt bogati" toti castiga de rup, oricum va roade si muriti de invidie ca unii au avut curajul sa incerce si voi nu ... dar sare peste asta ca oricum aveti gatul brazdat destul de unghii, nu as vrea sa va mai stresez. Oricum singurul vostru gand e ca prostul ala sa falimenteze, ca de, trebuie sa se replieze in randul vostru de frustrati.
De ceva vreme fiind patron mai circul si cu metroul ca de asa sunt patronii, si ma uit in jur cata rautate, cata frustrare ce fete aveti, sunteti gata de scandal de la  cea mai mica privire, de la cea mai mica atingere sau neplacere cauzata. 
Azi dupa 3 zile de vacanta ( vacanta de Paste ) tot negrii, desi se presupune ca amarul l-ai inecat in mancare si alcool sau alte chestii pe care le faci in timpul liber.
E tragic, vorbiti in gand, injurati, asteptati o scanteie sa sariti la batatie, stati imbufnati intr-ul loc, sub pretextul, ca este dimineata si nu sunteti treziti, ca nu ati baut cafeaua ( cafea pe care eu personal nu o inteleg si nu ii inteleg asocierea cu trezirea, dare sa zicem ca e scuza voastra suprema) , ca e prima zi de munca dupa week-en ca plm ce scuze va mai implementati in crier... Bai oameni buni, nu aveti decat o viata o zi de azi, un soare pe cer azi , o zi cu ploaoe azi, nu aveti decat o zi de AZI. 
Bai oameni buni, nu va mai refugiati in munca, in corporatii in stress, bucurati-va de orice nimik. Toti vreti masini telefoane tzoale, excursii pe care nu vi le permiteti si sperati ca, corporatia o sa vi le asigure la un moment dar. Gresit, nu o sa vi le asigure, sau daca se va intampla va va lua inzecit inapoi. Sa ne aducem aminte de telefon, de laptop, de masina. Pai ele de ce v-au fost incrediintate pentru a lucra mai mult, pentru a putea raspunde mai repede solicitariilor, pentru a va putea deplasa mai repede la nevoia corporatiei, si atat.
Oameni buni Va urasc mutrele, va urasc caracterele infecte dezvoltate in corporatii, va urasc atitudinea, va urasc disperarea. Dragilor in Romania dinamica vietii este mai mare de 10 ori decat in orice tara si asta datorita voua, ca va impingeti limitele la maxim zilnic, si ca nu aveti curajul sa puneti STOP, sa ii raspundeti sefului sa il futeti in gura atunci cand greseste si sa va pisati pe corporatia lui. Sanatatea, familia, copii, timpul nu il poti recupera.
Munca nu este o rusine, iar de munca se gaseste, totul este sa vrei . 
NU mai fii SCAVUL CORPORATIEI, traieste LIBER.

vineri, 29 aprilie 2016

Putem face afaceri fara bani ?

Tot mai multe afaceri clasice se inchid si tot mai multe persoane doresc sa inceapa unele noi, poate fii un paradox, dar este adevarat.
Trebuie sa luam in calcul ca generatia tanara s-a saturat de sclavia corporatiilor si a managementelor prost aplicate, a stress-ului si sa programelor prelungite, tot mai multi cautand sa dezvolte afacerei pe cont propriu.
Generatia tanara pare plictisita de job-uri postate pe site-uri de specialitate unde se cere o experientra covarsitoare pentru orice tanar aspirant la un Job, s-au saturat de intership-uri platite cu minim pe economie, in speranta ca vor prinde un job.
Desi mediul de afaceri nu este foarte stabil, desi micii producatori, micii comercianti nu sunt incurajati cu nimik aspiratiile si creativitatea tinerilor pare de neoprit, dar ce facem cu bugetul, ce afaceri facem, de unde primim finantare?

Una din cele maii cunoscute metode de a incepe o afacere pe cont propriu fara un buget urias sunt afacerile de internet marketing sau multi level marketing. Cu o contributie incepand de la un min de 28$ pe luna poti dezvolta cauta afaceri cu care sa rezonezi in functie de aptitudini si de cercurile de influenta in care o poti promova.

Am sa va suspun atentiei una din afacerile in care poti intra cu 28$/ luna si in care poti castiga bani frumosi, fara a vinde produse. In general afacerile de multi level marketing ori sunt afaceri de investitii, ori afaceri de retail care in mare parte sunt cu produse cosmetice, anti aging etc..

Am sa va propun afacerea Olympic Idea, o afacere noua in romania, ceea ce stim cu totii ca este un avantaj cand incepi o astfel de afacere. 
Olympic Ideea are 3 ramuri de afacere, dezvoltarea retea de comercianti si consumatori, vanzare de instrumente de internet marketing catre alte companii de multi level sau catre companii clasice, si vanarea de aplicatii mobile catre aceleasi categorii mentionate mai sus.
De ce m-a atras pe mine acest sistem este pentru ca pot sa imi aloc cat timp vreau cand vreau si cum vrea, dar cel mai important este ca rezonez cu afacerea, ca este la incaput, ca nu trebuie sa vinzi produse ( cafea, ceai, cosmetice, creme, suplimente etc..) 

Am sa va pun cateva video  pentru a vedea ce inseamna aceasta afacere si totdata instructiuni de aderare la ea, cat si un contact in cazul in care aveti nevoie de mai multe informatii.

Am sa incep cu Prezentarea Afacerii si a planului de Compensare: 


Prezentarea instrumente de marketing: 

A. Olympic Marketing System: 


B. Automated Web binar: 






C. My on-line Coach: 





App builder : 



Pentru mai multe detalii va puteti inregistra aici:
Tel : 0727609777
Skype: mariusdavid2001
facebook: marius.david.399

Fii in primii 100, incepe acum!.

duminică, 24 aprilie 2016

Umilinţa de la locul de muncă

De foarte multe ori auzi si stim despre aceste lucruri insa ne complacem in ele. Suntem zilnic calcati in picioare de superiori prost pregatiti ajunsi in functii de conducere datorita pupincurismului sau a pilelor, insa nu avem curajul sa reactionam. Unul din cei mai mari factori fiind ratele la banci, familia, copii, si varsta.
Este gresit nu facem decat sa ne denigram sa inghitim si sa facem si pe altii sa procedeze la fel. Trebuie sa ne rasculam, sa spunem ce nu ne convine si sa actionam ca atare. NU facem decat sa devenim incompetenti pentru ca ne pierdem increderea in noi, si sa transmitem frustrarea copiilor nostrii, pe care ii neglijam datorita programului prelungit de la serviciu.


Aproximativ 8% din angajaţi sunt hărţuiţi psihologic de şefi, iar alţi 41% au şefi care ţipă sau care se poartă urât cu subalternii. Numărul celor care sunt terorizaţi la serviciu este mai mare, deoarece unor intervievaţi le-a fost teamă să spună adevărul, susţin sociologii care au realizat cercetarea.

Analiza Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) este prima realizată în România pe hărţuirea psihologică la locul de muncă sau „mobbing", cum este cunoscut fenomenul la nivel internaţional. Sociologul Cristina Tomescu spune că românii nu sunt obişnuiţi cu acest concept:
Citiţi şi:
Niciun vinovat pentru angajaţii din Vest care s-au epuizat muncind până la moarte

 „Pe de o parte, oamenii nu-şi dau seama că sunt nefireşti astfel de comportamente. Unora li se pare normal să fie trataţi urât. Pe de altă parte, dacă nu s-a vorbit despre aceste lucruri în România, nu le este uşor să recunoască faptul că suportă asemenea tratamente din partea şefilor", explică Tomescu. De aceea, este foarte posibil ca numărul cazurilor de hărţuire sau doar de comportament neadecvat la locul de muncă (ţipete, jigniri) să fie mult mai dese.
Jumătate dintre români sunt stresaţi la job
Potrivit studiului, conflictul cu şeful este cel mai întâlnit tip de conflict apărut într-o firmă. Cel mai mare procent al celor care au recunoscut că lucrează într-un mediu tensionat, unde se ţipă şi se insultă, sunt cei din zona Bucureşti - Ilfov.

Studiul a mai surprins şi alte aspecte legate de nivelul de stres la locul de muncă. Astfel, jumătate dintre intervievaţi sunt stresaţi la job, o treime din ei lucrează peste program, iar o cincime sunt copleşiţi de volumul de muncă.

Mobbingul înseamnă o presiune psihologică exercitată de şefi sau chiar de colegi pentru a-l determina pe un salariat să părăsească singur o firmă sau o instituţie. Cristina Tomescu atrage atenţia că nu este vorba neapărat de oameni ineficienţi: „Sunt salariaţi care deranjează, într-un fel sau altul. O persoană poate deranja pentru că este prea bună profesional şi şeful poate reacţiona astfel pentru că se simte ameninţat". 

Ca să se încadreze în mobbing, această terorizare psihologică trebuie să se desfăşoare pe o perioadă de mai multe luni. Hărţuirea se concretizează prin mai multe comportamente, explică Tomescu: şeful ţipă la victimă, o jigneşte şi o critică de faţă cu ceilalţi colegi. De asemenea, îi poate da sarcini de serviciu greu de îndeplinit şi îi pune piedici pentru a nu-şi îndeplini misiunea.

Şefii, primii factori de stres

Potrivit Monicăi Manu, psiholog specializat pe psihologia muncii şi organizaţională, şefii se înscriu pe primele poziţii într-un top al factorilor de stres la locul de muncă. „Mulţi ridică tonul, cer prea multe şi nu ştiu să explice, nu au atitudini potrivite", spune Manu.

Specialiştii vorbesc de „mobbingul strategic", cel care apare într-o firmă unde chiar managementul pune la cale acţiuni de persecuţie psihologică pentru a-i determina pe oameni să plece de bună voie. Se întâmplă când firmele fac restructurări, când fuzionează, când vine o conducere nouă. Această politică a managementului apare şi în vremuri de criză, când patronii nu doresc să plătească salarii compensatorii.

Criza stimulează hărţuirea

Chiar şi fără aceste situaţii premeditate, criza stimulează hărţuirea, întrucât toţi, de la şefi până la angajaţii din josul ierarhiei, se simt nesiguri pe locul lor de muncă. Psihologul Monica Manu spune că totul apare pe fondul unui stres accentuat şi în condiţiile reducerii de personal:

„Se încarcă foarte mult volumul de muncă, şefii sunt presaţi de cei de deasupra şi stresul se transmite în jos pe ierarhie, urmând ca ultima verigă, executantul, să fie cea mai afectată de nervozitatea şefilor".

Complici prin tăcere
Sursa : adevarul.ro

vineri, 22 aprilie 2016

Sclavia sportului in Romania

Ceea ce mi se pare extrem de ciudat este ca lucrul asta este real si nimeni nu vorbeste despre el, ca impresarii care aduc jucatorii in tari unde exista riscul de a nu isi primi salariul nu ii protejeaza pe acestia prin contract. Imi aduc aminte de episoade cu jucatori care nu au dorit sa isi prelungeasca contractul si nu sau nu au dorit sa isi micsoreze salariul si din aceasta cauza au sfarsit antrenandu-se prin parcuri, sau mai rau si-au incheiat cariera intr-un mod jenant. Ministerul Tineretului si Sportului nu face nimic sa atraga copii spre sport, iar pe aia care reuseste totusi sa ii atraga ii neglijeaza ii recompenseaza ca pe vremuri. Imi aduc aminte aveam un coleg halterofil care se ducea la concursuri, si pentru ca era foarte bun le castiga, insa venea cu o vaza de sticla pe post de cupa si o pereche de sosete. Inca se mai intampla, ca un campion national sa primeasca 300 lei. 
Draga MTS esti penibil.
"Un fotbalist englez a vorbit in termeni extrem de duri despre experiența pe care a avut-o în fotbalul românesc.
Rhema Obed (24 de ani) a evoluat mijlocaș la Rapid în perioada 2013-2014, însă nu și-a primit salariul cât timp a fost legitimat în Giulești.
Obed a dezvăluit într-un interviu acordat celor de la BBC că a supraviețuit cerându-le bani părinților și primind mâncare de la mama unui coechipier.
”Am ajuns la echipă la un amical din perioada de pregătire, însă colegii mei erau în grevă și au spus că nu vor juca până când nu vor fi plătiți. În primele trei luni am amânat plata chiriei și am trăit din economiile pe care le aveam și din salariul prietenei mele. Așa m-am descurcat . Am fost nevoit să apelez la familia mea. A fost destul de jenant, eu fiind fotbalist, dar asta era realitatea. Primeam mâncare de la mama unui coleg”, a declarat fotbalistul britanic.
Acesta mai spune că vechea lege a insolventei îi transforma pe jucători în sclavi ai perioadei moderne.
”Fotbaliștii devin sclavi acolo. Pentru mine a fost diferit pentru că eram străin și nu trebuia să respect acea lege, deși cei de la club ar fi vrut asta. Am primit o scrisoare de la club în care îmi spuneau că eu le datorez bani pentru că am plecat, când adevărul e că ei m-au îndepărtat.
Pentru jucătorii romani este însă o formă de sclavie modernă”, a mai spus acestaRhema Obed, care evoluează în prezent la NK Krsko (Slovenia), se află încă în litigiu cu Rapidul. El a câștigat disputa cu giuleștenii de la FIFA, însă nici până acum nu și-a primit salariile restante.
Legea insolventei a fost modificată recent, iar sportivii care nu sunt plătiți vor putea de acum îsi rezilieze contractele cu formațiile aflate în această procedură."

Sursa: Libertatea.ro

luni, 11 aprilie 2016

DNA: Ludovic Orban a cerut 50.000 de euro unui om de afaceri pentru campania electorală

Un articol blicat de Mediafax, spune ca stimabilul Domn Orban a cerut unui om de afaceri suma de 50,000 euro pentru a face campanie electorala in cursa catre Primaria Capitalei, mai  bine zis un articol publicat de DNA :).
Ce ma surprinde foarte tare este de unde a gasit oameni de afaceri ca in ziua de azi nu mai exista aceasta categorie, sunt numai smenari, tepari, etc.
Sa nu va imaginati ca 50,000 de EUR costa campania, suma era un inceput si se continua cu alte sume ca doar D-nul trebuia sa ajunga primar si sa intoarca sumele celor care l-au imprumutat, prin diverse contracte cu statul etc..
NU se lasa decat cu o cercetare judiciara si cu o pedeapsa pe masura. Asta este viata de parlamentar, si unii inca nu constientizeaza ca timpurile lor au cam trecut ca DNA-ul ii asculta si ii vegheaza mereu.
Ce e de remarcat este ca oamenii astia sunt inca naivi, cred ca noi nu stim cum se fac campaniile electorale, cum se sponsorizeaza si cum se intorc banii la sponsor.
Nu putem decat sa iti uram La multi ani, cu executare.

Olympicidea- Internet Marketing, Network Marketing

Una din afacerile promitatoare si care este la inceput de drum in Romania este Olympicidea.

Voi posta o scurta prezentare a afacerii, pentru cei care fac afaceri de marketing stiu foarte bine ce inseamna un inceput.



Olympic Idea Company


Prezentare: 
Olympic Idea Company a fost fondata in anul 2014 in  SUA, avind sediul oficial in Greenville, South Carolina. Mr Thomas Thurber este Chef Executive Officer al acestei companii.
Principiul de al care a pornit ideologia companiei a fost deja bine cunoscuta strategie de Marketing prin afiliere – dezvoltand apoi un concept bazat pe o platforma electronica virtuala oferind companiilor mici si mijlocii posibilitatea dee a isi promova afacerea in sistem e-commerce (comert electronic).
De asemenea serviciile si produsele oferite de companie ajuta la dezvolaterea unui mediu propice pentru advertisig si promovare media la nivel global a companiilor care aleg sa foloseasca aceasta platforma si ofera diferite forme de discount sau chiar gratuitati in ideea de a isi promova produsele.
Plan De Marketing si Compensatie in care Olympic Marketing isi recompenseaza parteneri de afacere cu 90% sub forma de Bonificatii si Comisioane pastrand doar 10 % in folos personal.
De remarcat faptul ca Olympic Ideea ofera o oportunitatea de afacere la nivel global oferind tuturor celor interesati sa isi urmeze visele si idealurile, o rampa de lasare si Libertate Financiara si Lifestyle
Produse si servicii: 
Olympic Idea Biz  – Back Office Newsletter, Broadcasting, Landing Page, Autoresponde, Opt-in Page, Thank-You Page etc.
My Online Coach
My Automated Webinar – program si aplicatie de webinar si conferinte virtuale
My Olympic App.

Scurta prezentare servicii: 
Olympic Idea este o platforma on line care conecteaza COMERCIANTUL ( persoana juridica) de CONSUMATOR ( persoana fizica ) prin oferirea de servicii si produse cu reduceri, vouchere, cupoane sau chiar gratuitati in ideea de a isi promova produsele si a mari volumul de clienti.

Pentru ca si consumatorii sa fie atrasi de Olympicidea a creat un sistem de compensare pentru fiecare recomandare pe care a cesta o face si totodata ii ofera posibilitatea de a inscrie si noi COMERCIANTI.
Pentru a beneficia de aceasta platforma te poti inregistra aici daca esti : 
CONSUMATOR ( persoana fizica):  http://mariusdavid.olympicidea.com/selectplan2/en/
COMERCIANT ( persoana juridica) :    http://mariusdavid.olympicbiz.com/selectplan/

Planul de compensare a afacerii il gasesti aici : 
Iti poti schimba viata. Alegerea este a ta, totul depinde de tine

joi, 31 martie 2016

Top 10 cele mai fiabile marci auto

Top 10 marci auto care produc cele mai fiabile masini


Marcile auto care produc cele mai fiabile masini sunt japoneze sau germane, reiese dintr-un studiu realizat anul acesta de J.D. Power, dupa ce peste 30.000 de soferi au spus ce defectiuni au avut in 2015 la masinile lor. Pentru a stabili un clasament, J.D. Power a calculat rata de defectiuni la 100 de automobile. Sursa foto: michaeljung/shutterstock.com.

Loc 10: Kia - 153 defectiuni la 100 de masini

Loc 10: Kia - 153 defectiuni la 100 de masini

Kia face progrese cu noile sale modele si urca in top 10 marci auto fiabile. Modelele sud-coreenilor au inregistrat anul trecut o rata de 153 de defectiuni la 100 de masini, aproape de media din industrie de 152 de defectiuni la 100 de masini.

Loc 9: Volvo - 152 defectiuni la 100 de masini

Loc 9: Volvo - 152 defectiuni la 100 de masini
Modelele suedeze produse de Volvo sunt pe locul 9 la fiabilitate cu 152 de defectiuni la 100 de masini, cifra similara cu media din industrie.

Loc 8: BMW - 142 defectiuni la 100 de masini

Loc 8: BMW - 142 defectiuni la 100 de masini
Marca auto premium BMW se claseaza pe locul 8 la fiabilitate cu 142 de defectiuni la 100 de masini.

Loc 7: Infiniti - 136 defectiuni la 100 de masini

Loc 7: Infiniti - 136 defectiuni la 100 de masini
Japonezii de la Infiniti intra in top 10 masini care se strica greu dupa ce au fost gasite 136 de probleme la 100 de masini.

Loc 6: Mercedes-Benz - 135 defectiuni la 100 de masini

Loc 6: Mercedes-Benz - 135 defectiuni la 100 de masini
Mercedes-Benz este pe locul 6 in topul celor mai fiabile marci auto, cu 135 de defectiuni la 100 de masini, potrivit J.D. Power.

Loc 5: Audi - 134 defectiuni la 100 de masini

Loc 5: Audi - 134 defectiuni la 100 de masini
Audi este in primele cinci cele mai fiabile marci auto, cu 134 de probleme intalnite la 100 de masini.

Top 10 marci auto care produc cele mai fiabile masini

Top 10 marci auto care produc cele mai fiabile masini
Marcile auto care produc cele mai fiabile masini sunt japoneze sau germane, reiese dintr-un studiu realizat anul acesta de J.D. Power, dupa ce peste 30.000 de soferi au spus ce defectiuni au avut in 2015 la masinile lor. Pentru a stabili un clasament, J.D. Power a calculat rata de defectiuni la 100 de automobile. Sursa foto: michaeljung/shutterstock.com.


Loc 10: Kia - 153 defectiuni la 100 de masini

Loc 10: Kia - 153 defectiuni la 100 de masini
Kia face progrese cu noile sale modele si urca in top 10 marci auto fiabile. Modelele sud-coreenilor au inregistrat anul trecut o rata de 153 de defectiuni la 100 de masini, aproape de media din industrie de 152 de defectiuni la 100 de masini.

Loc 9: Volvo - 152 defectiuni la 100 de masini

Loc 9: Volvo - 152 defectiuni la 100 de masini
Modelele suedeze produse de Volvo sunt pe locul 9 la fiabilitate cu 152 de defectiuni la 100 de masini, cifra similara cu media din industrie.

Loc 8: BMW - 142 defectiuni la 100 de masini

Loc 8: BMW - 142 defectiuni la 100 de masini
Marca auto premium BMW se claseaza pe locul 8 la fiabilitate cu 142 de defectiuni la 100 de masini.

Loc 7: Infiniti - 136 defectiuni la 100 de masini

Loc 7: Infiniti - 136 defectiuni la 100 de masini
Japonezii de la Infiniti intra in top 10 masini care se strica greu dupa ce au fost gasite 136 de probleme la 100 de masini.

Loc 6: Mercedes-Benz - 135 defectiuni la 100 de masini

Loc 6: Mercedes-Benz - 135 defectiuni la 100 de masini
Mercedes-Benz este pe locul 6 in topul celor mai fiabile marci auto, cu 135 de defectiuni la 100 de masini, potrivit J.D. Power.

Loc 5: Audi - 134 defectiuni la 100 de masini

Loc 5: Audi - 134 defectiuni la 100 de masini
Audi este in primele cinci cele mai fiabile marci auto, cu 134 de probleme intalnite la 100 de masini.

Loc 4: Honda - 126 defectiuni la 100 de masini

Loc 4: Honda - 126 defectiuni la 100 de masini
Pe locul 4 in topul celor mai fiabile marci auto este Honda. Din declaratiile posesorilor marcii japoneze, in ultimele 12 luni au fost in medie 126 de defectiuni la 100 de masini.

Loc 3: Toyota - 113 defectiuni la 100 de masini

Loc 3: Toyota - 113 defectiuni la 100 de masini
Toyota este pe locul trei intre marcile auto cele mai fiabile, cu 113 defectiuni la 100 de masini.

Loc 2: Porsche - 97 defectiuni la 100 de masini

Loc 2: Porsche - 97 defectiuni la 100 de masini
Porsche este cea mai fiabila marca auto germana, cu 97 defectiuni la 100 de masini.

Loc 1: Lexus - 95 defectiuni la 100 de masini

Loc 1: Lexus - 95 defectiuni la 100 de masini
Japonezii fac cele mai fiabile masini. Nu sunt Toyota, sunt Lexus si au in medie 95 de defectiuni la 100 de masini. In majoritatea clasamentelor modelele Toyota au fost mereu pe primul loc.


Sursa: http://www.wall-street.ro/articol/Auto/196571/top-10-marci-auto-care-produc-cele-mai-fiabile-masini.html?full#ixzz44TmqU9N6