Alimentele din import se vând în magazine de până la zece ori mai scump decât intră în ţară
Fructele, legumele şi carnea din import se vând în magazine şi pieţe cu preţuri de două, trei şi chiar zece ori mai mari decât cele cu care intră în ţară, iar în unele cazuri cumpărătorul plăteşte pentru un produs alimentar şi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import.Românii care îşi fac cumpărăturile în marile lanţuri de magazine sau din pieţe nu ştiu că pentru varza pe care o cumpără plătesc de 3-4 ori mai mult decât preţul cu care aceasta a fost importată, strugurii sunt de peste zece ori mai scumpi pe rafturi decât atunci când intră în ţară, preţul unui kilogram de fasole este umflat de 4-5 ori, iar pentru un kilogram de mere adaosul distribuitorilor şi al retailerilor este de 400-700%.
Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a declarat agenţiei MEDIAFAX că preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate pentru că adaosurile comerciale pe care le practică acestea şi intermediarii care intervin pe traseu dublează sau triplează costul unui produs.
"Nu se ţine cont decât de interesul pentru profit nemărginit al speculanţilor. Este o întreagă mafie în acest sector, pentru care am un singur mesaj: trebuie să fie prioritatea întregului Guvern să înlăture specula şi evaziunea fiscală. Acestea umflă preţurile pe seama buzunarelor noastre, ale tuturor. Sunt necesare tot mai multe controale, sunt necesare tot mai multe sancţiuni. Eu, unul, nu cumpăr legume din hipermarket, sau dacă o fi scăpat vreuna până acum, pe viitor renunţ la ele. Am ce-mi trebuie în principal din grădina proprie, iar dacă nu, este convenabil să cumperi de la producători. Nu demult am fost la Matca (judeţul Galaţi - n.r.), unde castraveţii noi sunt de patru ori mai ieftini decât pe rafturi. Consumatorii pot alege să cumpere de unde este mai ieftin", a spus Fuia.
Deputatul Culiţă Tărâţă, totodată şi unul dintre cei mai mari agricultori autohtoni, cu peste 65.000 de hectare de teren agricol în administrare, spune că o parte din diferenţa mare dintre preţul la intrarea în ţară şi cel de pe rafturi este dată că pentru produsele importate din afara UE preţul declarat în vamă este mai mic decât cel real.
"Se fac declaraţii vamale la preţuri mai mici de 2-3 ori, ca să se plătească taxe vamale mai mici. Diferenţa de bani se plăteşte la negru. Produsul intră apoi în magazin la preţul pieţei. Şi cei de la putere, şi cei din opoziţie îşi dau mâna şi încurajează acest fenomen. Sunt vinovaţi politicienii apropiaţi de cei din vamă. Nu vedeţi ce doadă e la funcţii?", a spus Tărâţă.
Carnea de pasăre costă în supermarketuri 9 lei kilogramul şi în hipermarketuri mai mult de 8 lei/kg, deşi intră in ţară de peste 2,5 ori mai ieftin, cu 3,2 lei pe kilogram. Carnea şi organele de pasăre au alimentat importurile româneşti cu 188 de milioane de euro anul trecut, valoare în scădere cu 1,4%.
Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de păsări din România, spune că diferenţa de bani intră în buzunarele importatorilor, distribuitorilor şi comercianţilor.
"De unde vreţi să câştige ăştia care importă? Sunt clar câştiguri pentru aceste segmente - importatori, distribuitori şi magazine. După ce că fac evaziune la TVA, mai fac şi concurenţă neloială", a afirmat Van.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu